Tribunalul Constanţa a respins, marţi, ca fiind nefondată, cererea lui Vlad Pascu de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, acesta rămânând în continuare încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.
„Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva încheierii de şedinţă din data de 09.
04.
2024 a Judecătoriei Mangalia, de inculpatul Pascu Matei Vlad.
.
.
, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului prevăzute de (.
.
.
).
Obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.
04.
2024”, se arată în soluţia pe scurt dată de judecători.
În timpul desfăşurării şedinţei de judecată, aproximativ douăzeci de tineri au manifestat în faţa sediului Tribunalului Constanţa, cerând să se facă dreptate pentru Sebastian şi Roberta, cei doi studenţi care au murit în accidentul rutier provocat de Pascu.
Manifestanţii, majoritatea studenţi ai Facultăţii de Drept din Constanţa, şi-au arătat nemulţumirea faţă de modul în care este judecat dosarul în acest caz.
Procesul în care este judecat Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a produs un accident rutier soldat cu moartea a doi tineri şi rănirea altor trei, în localitatea 2 Mai, are ultimul termen de judecată pe 18 aprilie.
La termenele anterioare, Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din ucidere din culpă în omor calificat şi a admis procedura simplificată prin care Pascu poate obţine reducerea pedepsei, în urma recunoaşterii de către acesta a faptelor de care este acuzat de procurori.
Părinţii celor doi tineri decedaţi au mai solicitat recuzarea judecătoarei care se ocupă de acest caz, cerere ce a fost respinsă.
Pe de altă parte, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia de strămutare a procesului în care este judecat Vlad Pascu.
Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro