„Dacă nu ne promovăm singuri bucătăria, o fac alții și iată cum o fac”, spune jurnalistul Cosmin Dragomir, unul dintre autorii scrisorii de protest pe care mai mulți experți culinari au trimis-o Amazon, după ce au descoperit așa-zise rețete românești precum „ciorba rădăuțeană cu porcușori de guinea” în cărți de gastronomie aflate la vânzare.
Un grup de experți culinari din România a trimis o scrisoare companiei de vânzări online Amazon în care-i semnalează faptul că multe din cărțile de „gastronomie românească” vândute pe site conțin rețete aberante.
Aceste cărți ar trebui incluse la categoria „fantasy”, nicidecum „gastronomie”, susțin autorii.
Inițiatorii demersului sunt jurnalistul culinar Cosmin Dragomir, publisherul revistei vinul.
ro, Cezar Ionescu, și antreprenorul unui lanț de restaurante cu specific românesc, Cătălin Mahu.
Cei trei au lansat și o petiție online prin care orice român se poate alătura demersului.
„Ne mândrim cu ciorba rădăuțeană, dar ea nu conține porcușori de guinea.
De fapt, nouă ne plac porcii cărnoși pe care îi îngrășăm timp de un an, iar micuții blănoși considerați delicatese pe alte meleaguri îi creștem doar ca animale de companie.
Tofu este un ingredient asiatic intrat de curând pe piața românească și nimeni nu ar putea susține că o pastă tartinabilă din tofu e tradițională.
Mititeii noștri pe care îi iubim conțin usturoi și, cu derogare de la UE, bicarbonat de sodiu, în niciun caz ceapă, așa cum nici ciorba de burtă nu are cartofi nici măcar în cratițele celor mai puțin pricepuți bucătari dintre noi.
Consumăm mult somon, dar bunicii și părinții noștri nu îl puneau în farfurie pentru că nu crește în râurile noastre, așa cum nici King Crabul de Alaska nu este aclimatizat pe aici.
Avem zeci de feluri de sarmale, dar despre cele cu năut nu am auzit pe aici, iar dacă cineva a experimentat de curând o astfel de rețetă e doar o excepție și deloc reprezentativ pentru România”, se arată în scrisoarea trimisă Amazon (conținutul integral al scrisorii este publicat în limba română pe site-ului jurnalistului culinar Cosmin Dragomir).
Cărțile vizate de demersul celor trei experți culinari sunt următoarele: Mai multe despre acest demers am aflat de la jurnalistul culinar Cosmin Dragomir.
Prima întrebare ar fi cum ajung aceste rețete aberante în cărți despre gastronomia românească, vândută pe un site internațional.
„Multe dintre aceste cărți nu aparțin unor autori consacrați, sunt semnate cu pseudonime și nu sunt altceva decât traduceri cu Google Translate făcute de pe tot felul de site-uri și bloguri.
Practic sunt niște business-uri în sine, de vânzare de carte.
De exemplu, dacă bagi pe Google „Ultimate (orice țară) Cookbook” vei descoperi tot felul de volume din acestea”, spune Cosmin Dragomir.
În ceea ce privește ciorba rădăuțeană cu porcușor de guinea, jurnalistul gastronomic spune că această rețetă a fost descoperită în cartea „Romanian Cookbook, 120 delicious and traditional Romanian recipes to cook right now”, scrisă de Amaya Williams (un pseudonim), iar aceasta este „cel mai prost tradusă dintre cărțile pe care le-a descoperit pe Amazon”.
„Probabil că autoarea a folosit un proto Google Translate pentru că țelina este „timeline mica”, ceapa de dimensiune medie este „cheap media”, iar apoi, în rețetă, găsim și „guinea pigs” pe care, oricând m-am străduit să aflu, nu am descoperit de unde l-au luat”.
Cosmin Dragomir spune că unele cărți sunt scrise într-adevăr de autori cu CV-uri care pot fi găsite pe internet, dar care conțin, de asemenea, multe aberații.
El dă ca exemplu volumul „The food & cooking of Romania & Bulgaria Ingredients and traditions in over 65 recipes with 300 photographs”, scris de Silvena Johan Lauta, unde a descoperit rețeta „gulașului de București”.
„Nu există așa ceva, e o chestie inventată, și mă gândesc că o să avem turiști care o să vină în București și o ceară așa ceva la restaurant, iar bucătarul nu o să știe despre ce este vorba”.
Cosmin Dragomir este convins că demersul lor este mai mult un semnal de alarmă, nu crede că Amazon chiar va scoate acele cărți de la vânzare.
Pe de altă parte, concluzia expertului este că „dacă nu ne promovăm noi singuri bucătăria, o vor face alții și iată cum o fac”.