VIDEO Fermierii din mai multe zone din ţară protestează faţă de folosirea sistemelor antigrindină

Spread the love

Fermieri din mai multe judeţe din ţară au participat, luni după-amiază, la proteste spontane, ei fiind nemulţumiţi faţă de folosirea sistemelor antigrindină şi susţinând că folosirea acestor rachete pentru dispersarea norilor le „nenorocesc culturile”, care sunt afectate de secetă, relatează News.

ro.

În zona Moldovei, au participat la protest fermieri membri ai Asociaţiei Grânarii Iaşi.

Ei au mers în zonele punctelor de lansare a rachetelor antigrindină din judeţele Iaşi şi Vaslui, pentru a atrage atenţia asupra excesului utilizării rachetelor antigrindină, proces despre care fermierii susţin că afectează activitatea agricolă.

„Deşi nu contestă beneficiile privind combaterea fenomenului de grindină, fermierii reiterează faptul că un astfel de proces ar trebui reglementat riguros, inclusiv din perspectiva frecvenţei şi a direcţiei lansărilor.

În lipsa unui studiu ştiinţific care să ateste eficienţa şi impactul asupra agriculturii, mai mulţi cultivatori de cereale se plâng că tehnologia antigrindină provoacă seceta”, au transmis, luni, reprezentanţii Asociaţiei Grânarii Iaşi.

În judeţul Prahova, zeci de fermieri s-au adunat, cu tractoare, la Valea Călugărească, unde un sistem antigrindină este pus în funcţiune în fiecare primăvară.

„Acest sistem antigrindină induce seceta.

Asta am observat în mulţi ani, Prahova a fost inclusă în programul pilot al acestui sistem.

Când ajung norii în zona de deal, nu ştim ce le fac, dar pur şi simplu norii de ploaie dispar în zona de acţiune a rachetelor.

Noi am mai citit că rachetele nu garantează protecţia la grindină.

Chiar dacă ajută, degeaba ajută 5000 de hectare de vie şi nenorocesc o sută de mii de hectare de culturi în zona de sud a judeţului.

Ei trag cu aceste rachete degeaba, să se afle în treabă.

Noi am început să vedem de prin anul 2012 efectele.

Nu e prima dată când noi, fermierii prahoveni, am încercat să tragem un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă, dar nu am fost luaţi în seamă”, a declarat pentru News.

ro preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de cereale şi plante tehnice din Prahova, Adrian Mocani.

Acesta a subliniat că sistemul antigrindină beneficiază anual de un buget de peste 50 de milioane de euro care „pur şi simplu sunt aruncaţi în aer”.

„Nişte băieţi deştepţi iau 50 de milioane de euro, fac ce fac, iar pe noi ne nenorocesc”, spune Mocanu.

Acesta invocă studii, dar şi experienţa altor state din lume, care ar arăta că folosirea sistemelor antigrindină poate proteja unele suprafeţe, dar expune secetei alte suprafeţe, mai mari.

Fermierii susţin că, din informaţiile primite de la alţi cultivatori europeni, „acest tip de sistem este interzis în majoritatea statelor europene”.

În prezent, în cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP) sunt operaţionale 6 unităţi de combatere a căderilor de grindină, cu 99 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină.

Lasă un răspuns