VIDEO A fost doborât cel mai vechi record mondial din atletismul masculin

Spread the love

Lituanianul Mykolas Alekna (21 ani) a doborât cel mai vechi record mondial din lumea atletismului masculin, după ce a reuşit o aruncare de 74,35 m în proba de disc, duminică, la Ramona (Oklahoma, SUA), informează AFP.

Precedentul record a fost deținut timp de aproape 38 de ani de germanul Jurgen Schult (74,08 m).

Performanţa, stabilită în cadrul unei competiţii minore, a fost anunţată de Federaţia internaţională de atletism (World Athletics) pe reţelele de socializare.

Mykolas Alekna, fiul dublului campion olimpic la aruncarea discului Virgilijus Alekna (2000, 2004), a depăşit cu 23 de centimetri performanţa stabilită de Schult, care a concurat sub culorile Germaniei de Est, în data de 6 iunie 1986 la Neubrandenburg (Germania).

WORLD RECORD The oldest men’s world record in athletics has been broken 🔥Mykolas Alekna has just thrown an astonishing 74.

41m in the men’s discus 🇱🇹 He takes down Jürgen Schult’s mark of 74.

08m from 1986 💥pic.

twitter.

com/3CejuqudpFAtletul lituanian are deja în palmares două medalii cucerite la Campionatele Mondiale: argint la Eugene (SUA), în 2022, şi bronz la Budapesta, anul trecut.

El este unul dintre favoriţii la podiumul olimpic în această vară, la Paris.

Înaintea competiţiei de la Ramona, recordul personal al lui Alekna era de 71,00 m, stabilit în aprilie 2023.

Cel mai vechi record mondial din atletism, feminin şi masculin, a rămas din iulie 1983 în proprietatea cehoaicei Jarmila Kratochvilova (cehoslovacă la momentul respectiv), cronometrată în 1:53.

28 la 800 m feminin.

Mykolas Alekna, student la University of California, a doborât duminică şi recordul familiei: tatăl său Virgilijus era al doilea performer din istorie la disc (73,88 m în 2000), având în palmares trei medalii olimpice (aur în 2000 şi 2004, bronz în 2008) şi patru medalii mondiale (aur în 2003 şi 2005, argint în 1997 şi 2001), scrie Agerpres.

Lasă un răspuns