Chelsea – Everton, meci contând pentru etapa a 33-a din campionatul Angliei, este programat, luni, 15 aprilie, de la ora 22:00, pe Stamford Bridge, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 2 şi Prima Sport 2.
Chelsea, care încă mai speră la un loc în cupele europene, şi Everton, ameninţată serios de retrogradare, se întâlnesc în ultima partidă a etapei a 33-a din Premier League.
Chelsea este pe locul 9, cu 44 de puncte, la şase distanţă de poziţia care permite accesul în Conference League (mai are însă două restanţe de disputat), şi vine după două victorii şi trei rezultate de egalitate înregistrate în ultimele cinci etape din Premier League, iar în runda precedentă a remizat pe terenul ultimei clasate, Sheffield United, scor 2-2 (are şapte partide la rând fără înfrângere).
În acest interval, echipa lui Mauricio Pochettino a trecut în sferturile de finală din FA Cup (Cupa Angliei) de Leicester, echipă din Championship (liga a doua), scor 4-2 la Londra, şi va juca în semifinalele competiţiei cu Manchester City, pe Wembley (sâmbătă, 20 aprilie).
În partidele disputate în acest campionat pe teren propriu, Chelsea a bifat şapte succese, patru remize şi patru eşecuri, iar golgheterul echipei este Cole Palmer, cu 16 reuşite în Premier League.
Everton este pe locul 16, cu 27 de puncte, cu două peste poziţiile retrogradabile (mai are şi un meci restant), şi vine după o victorie, un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri înregistrate în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă s-a impus acasă în faţa lui Burnley, scor 1-0 (a fost primul succes după 14 etape).
Echipa lui Sean Dyche a mai primit între timp încă o penalizare de două puncte, pentru o nouă încălcare a fair-play-ului financiar, având acum în total opt puncte de penalizare (cea iniţială a fost de 10 puncte, redusă ulterior de federaţie la şase puncte).
Everton are cinci succese, patru remize şi şapte eşecuri în deplasările din actuala ediţie de Premier League (nu a mai câştigat pe teren străin din 16 decembrie, 2-0 cu Burnley), iar cel mai bun marcator al echipei în campionat este Abdoulaye Doucoure, cu şase goluri.
În meciul din tur, disputat pe 10 decembrie 2023, Everton s-a impus acasă, pe Goodison Park, în faţa celor de la Chelsea cu 2-0, după golurile marcate de Doucoure (54) şi Dobbin (90+2).
Superbet oferă cota 1,22 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Chelsea – Everton.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol