În rând cu lumea. Colegiul Noua Europă la 30 de ani. Valentina Sandu-Dediu în dialog cu Andrei Pleșu.

Spread the love

Colegiul Noua Europă (NEC) vă invită la conferința În rând cu lumea.

Colegiul Noua Europă la 30 de ani, care va avea loc marți, 16 aprilie 2024, ora 18.

30, la Opera Națională din București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu 70-72).

La trei decenii de existență a Institutului de Studii Avansate din București, rectorul, Valentina Sandu-Dediu, muzicolog, și fondatorul, Andrei Pleșu, scriitor, eseist și istoric al artei, se vor afla în dialog pe scena Operei pentru a reflecta la mizele și crizele cunoașterii, la diferențele dintre Est și Vest și la rolul Colegiului în regiune.

Ce înseamnă să fii „în rând cu lumea” atunci când vorbim despre cercetare academică? Este sincronizarea intelectuală a României cu Occidentul o operă încheiată sau un proces ce nu se va definitiva niciodată? Cum ia naștere o instituție de succes și cum prind ideile viață? Cât de importante sunt aspectele financiare în domeniul artelor și în studiile umaniste; și cât de mult pot entuziasmul și pasiunea cercetătorilor să suplinească finanțarea insuficientă? Ar trebui oare ca cercetarea în științele sociale și umaniste să își propună să schimbe sau, mai degrabă, să înțeleagă lumea așa cum este? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care cei doi protagoniști vor încerca să răspundă în cadrul conferinței În rând cu lumea.

Colegiul Noua Europă la 30 de ani, care se desfășoară ca parte a seriei de întâlniri Scena Gândirii – Conferințele Operei Naționale București.

Dialogul va fi moderat de Daniel Nica, profesor de etică și gândire critică la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Dialogul va fi însoțit de trei episoade muzicale oferite de soliști ai Operei Române, însoțiți la pian de Mihaela Vâlcea.

În final, invitat special este pianistul Andrei Vieru, care va interpreta trei fugi din Arta Fugii de Johann Sebastian Bach.

Conferința se va desfășura în limba română cu traducere simultană în limba engleză.

Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul www.

operanb.

ro*Colegiul Noua Europă (NEC) este un institut independent de studii avansate în domeniul științelor sociale și umaniste, fondat în 1994 de scriitorul Andrei Pleșu cu sprijinul unui premiu conceput pentru a sprijini cercetarea în țările post-comuniste.

La acest fond au contribuit atunci șase institute de studii avansate din SUA și Europa (Stanford, Princeton, Research Triangle Park, Uppsala, Berlin și Wassenaar).

Încurajând libertatea de cercetare, NEC oferă anual, prin concurs, burse internaționale și organizează cu regularitate conferințe publice cu tematică din domeniul istoriei, antropologiei, literaturii, muzicii, filozofiei, economiei, artelor vizuale, științelor politice, juridice ș.

a.

Institutul găzduiește în prezent opt proiecte de cercetare susținute de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării –Ministerul Educației și un proiect susținut de Consiliul European pentru Cercetare (ERC) – Uniunea Europeană.

Mai multe detalii pe site-ul www.

nec.

ro.

Lasă un răspuns