Contribuţia totală a turismului la economia Greciei în 2023 (incluzând beneficiile directe şi secundare) este estimată între 62,8 şi 75,6 miliarde de euro sau 28,5% – 34,3% din PIB, conform unui studiu al Confederaţiei Turistice Elene (INSETE), informează publicaţia greacă Ekathimerini, citată de Agerpres.
Unul din trei euro câştigaţi în fiecare an de Grecia vine din turism, ceea ce demonstrează dependenţa economiei elene de acest sector.
Conform studiului, contribuţia directă a turismului este estimată la 28,5 miliarde de euro în 2023 sau 13% din PIB, fiind cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.
În comparaţie, în 2022, contribuţia directă s-a situat la 23,9 miliarde de euro sau 11,6% din PIB, iar în 2019 de 23,1 miliarde de euro sau 12,6% din PIB, precizează INSETE.
Turismul rămâne orientat predominant spre export, 82,7% din venituri provenind de la vizitatorii străini.
Mai mult, sectorul a contribuit direct în perioada de vârf – trimestrul trei din 2023 – la 16,4% din forţa de muncă, iar per total, direct şi indirect, la aproximativ 40% din forţa de muncă, ceea ce înseamnă că este de departe cel mai mare angajator din Grecia.
Contribuţia directă de 28,5 miliarde de euro este alcătuită din: cheltuielile vizitatorilor străini (20,7 miliarde de euro, inclusiv cheltuielile pasagerilor navelor de croazieră), transportul aerian (2,5 miliarde de euro), transportul maritim (144 milioane de euro), cheltuielile companiilor care oferă croaziere (235 milioane de euro), turismul intern (2,5 miliarde de euro) şi valoarea adăugată de la investiţii (2,5 miliarde de euro).