Solicitarea unui credit poate fi un moment complicat pentru orice persoană, în special în 2024.
Dincolo de presiunea asociată cu achitarea datoriilor, întregul proces de aplicare și obținere a unui împrumut implică un stres suplimentar.
Chiar și așa, creditul rămâne o variantă de încredere pentru români.
Transparența condițiilor și flexibilitatea opțiunilor de rambursare sunt câteva dintre avantajele observate de aceștia.
De asemenea, soluțiile de creditare 100% online ies în evidență prin procesul simplu de acordare și aprobarea rapidă, ce se traduc într-o accesibilitate sporită.
Acestea sunt o parte dintre concluziile unui sondaj iVOX pe un eșantion de 1.
044 de respondenți, realizat la comanda Provident, pe tema percepției românilor față de produsele de creditare.
Totodată, 43% dintre români se simt anxioși și stresați atunci când își dau seama că au nevoie de un împrumut.
La polul opus, 37% dintre respondenți susțin că se simt optimiști cu privire la faptul că pot accesa o soluție financiară pentru a-și rezolva o problemă.
În același timp, aproape 7 din 10 respondenți sunt de părere că este mai puțin stresant să ia un credit 100% online decât unul tradițional.
„Situațiile neprevăzute pot reprezenta o sursă de stres, iar gestionarea eficientă a resurselor financiare este esențială pentru a naviga printre provocările de zi de zi.
În contextul în care multe dintre activitățile pe care le desfășurăm s-au mutat în mediul online, oamenii simt că soluțiile digitale răspund mai bine nevoilor lor.
Astfel, facem un pas în plus înspre consolidarea angajamentului nostru de a le oferi românilor acces la soluții financiare accesibile și integrăm în portofoliul nostru de servicii ProviOnline, primul credit 100% online, care oferă un sprijin corect, rapid și sigur,” a declarat Florin Bâlcan, Director General Provident Financial România.
Același sondaj arată și că investițiile în educație și locuință sunt văzute ca principalele oportunități oferite de accesarea unui credit (29,98% dintre respondenți), pe lângă evidentul avantaj al accesului la fonduri suplimentare, beneficiu indicat de 68% dintre români.
Rata dobânzii: cea mai mare sursă de îngrijorare în procesul de creditareAtunci când sunt în situația de a lua un credit, pentru români, cea mai mare sursă de îngrijorare este reprezentată de rata dobânzii (59% dintre respondenți).
De asemenea, oamenii sunt stresați și de faptul că trebuie să justifice veniturile pe care le au, iar cei care s-au retras din activitate simt că statutul de pensionar este o sursă de stres.
Deplasarea de acasă pentru contractarea unui credit: o sursă de disconfort35% dintre respondenții sondajului spun că cel mai mare efort pe care îl depun când iau un credit este să evalueze dacă îl pot rambursa fără să fie un efort ieșit din comun, iar 24% dintre respondenți sunt de părere că o altă sursă de presiune este reprezentată de timpul pe care trebuie să îl aloce pentru a se deplasa pentru semnarea documentelor.
De asemenea, o altă sursă de tensiune este reprezentată de citirea și înțelegerea contractului de credit (16%), în vreme ce 13% dintre români nu se simt confortabil să ofere explicații unei persoane necunoscute despre motivele pentru care au nevoie de un credit.
Totodată, dacă ar fi în situația de a alege între un credit acordat 100% online și unul oferit după o discuție cu un consultant, aproape jumătate (49,52%) ar prefera soluția digitalizată.
Creditul ProviOnline respectă același proces de aprobare și aceeași legislație ca și creditele acordate prin serviciul de creditare la domiciliu.
Însă, în cazul produsului digital procesul este mult mai rapid, putând fi chiar și de 30 de minute.
Primul pas este reprezentat de verificarea identității clientului, care este realizată pe baza documentelor furnizate și cu ajutorul camerei video a smartphone-ului.
Urmează etapa de verificare a veniturilor, prin interogarea bazei de date ANAF (proces 100% automatizat).
Apoi, dacă în urma verificării rezultă faptul că aplicantul este eligibil, acesta primește contractul pentru a-l studia și ulterior pentru a-l semna digital.
Apoi, fondurile sunt transferate pe un card de debit, iar plata ratelor are loc tot online, prin virament bancar.
Totul, într-un proces 100% securizat, prin intermediul unor tehnologii certificate și recunoscute în industrie.
Articol susținut de Provident