Meciul dintre Dinamo și Poli Iași s-a încheiat cu victoria dramatică a „câinilor”, scor 1-0, însă partida a avut parte și de o scenă cumplită, la un contact între Josue Homawoo și Luca Mihai.
Luca Mihai, mijlocașul de 20 de ani al celor de la Poli Iași, a fost victima unei intrări foarte dure a lui Josue Homawoo.
Lovit în zona capului, Luca Mihai a rămas nemișcat pe gazon și a fost scos de pe teren cu ambulanța.
Medicii i-au imobilizat gâtul și i-au pus mască de oxigen.
Luca Mihai a fost transportat la spital, dar starea sa s-a ameliorat până să plece de la stadion.
Potrivit Digi Sport, Luca Mihai era conștient în momentul în care a plecat de la stadion, însă a avut serios de suferit din cauza intrării lui Josue Homawoo.
Tânărul fotbalist nu auzea și îi curgea sânge din urechea lovită.
De asemenea, i-a apărut un hematom.
Sursa citată menționează că jucătorul ieșenilor a fost supus deja mai multor investigații, iar verdictul medicilor este unul crunt.
Concret, Luca Mihai a fost diagnosticat cu multiple fracturi craniene de gradul 1 în zona urechii, timpan spart, stare de amnezie și somnolență profundă.
El va rămâne internat pentru a fi ținut sub supraveghere în următoarele 48 de ore.
Toată lumea se aștepta ca Josue Homawoo să fie eliminat pentru intrarea brutală, dar Ovidiu Hațegan a surprins.
După aproximativ 5 minute de pauză, centralul i-a dat cartonaș galben stoperului dinamovist și jocul s-a reluat.
Aici poți vedea momentul când Josue Homawoo îl faultează grav pe Luca MihaiUTA Arad – Hermannstadt 1-3FC Voluntari – Oțelul Galați 1-1Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești 1-2FC Botoșani – FC U Craiova 1948 4-1Dinamo București – Poli Iași 1-01.
FC Hermannstadt 27 puncte2.
Oțelul Galați 273.
UTA Arad 274.
Universitatea Cluj 265.
Petrolul Ploiești 256.
FC Voluntari 217.
Dinamo București 19 8.
Poli Iași 18 9.
FC Botoșani 1710.
U Craiova 1948 17.