Dan Petrescu vorbește despre posibila revenire la CFR Cluj: „Nu sunt robot”

Spread the love

Dan Petrescu a revenit în țară după despărțirea de Jeonbuk Hyundai (Coreea de Sud), iar antrenorul de 56 de ani a comentat zvonurile conform cărora ar urma să se întoarcă pe banca echipei CFR Cluj.

Tehnicianul a confirmat că a vorbit cu Neluțu Varga (patronul CFR-ului), dar spune că are nevoie de o pauză și nu se grăbește să semneze cu o nouă echipă.

„Nu sunt robot, să mă duc direct la o echipă în momentul ăsta.

Am nevoie de puțină pauză și e normal.

M-a întrebat ce fac (Ioan Varga – n.

r.

), nu m-a întrebat dacă vin, am zis: ‘Vin în țară și vorbim’.

La CFR Cluj m-am simțit bine tot timpul.

Dacă voi merge acolo, e clar că mă duc ca acasă.

Dar am nevoie de o pauză” – Dan Petrescu, citat de DigiSport.

CFR Cluj a început slab play-off-ul (o înfrângere și o remiză) și a fost umilită de Corvinul Hunedoara (0-4 în sferturile Cupei României), iar tehnicianul Adrian Mutu și-a dat demisia.

Ardelenii au câștigat clar meciul cu Rapid, scor 4-1, iar interimarul Francisc Dican spune că nu simte implicarea lui Petrescu la CFR.

„Din câte știu eu, nu s-a implicat.

De venit, nu știu, nu sunt în măsură să răspund.

Eu nu am simțit că s-ar implica” – Francisc Dican.

De știut:

Lasă un răspuns