Echipa României a revenit spectaculos de la 0-2 contra Ucrainei, s-a impus cu 3-2 și s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup.
Ana Bogdan, care a adus un punct la simplu și unul la dublu, a postat un scurt mesaj la finalul în confruntării din Florida (SUA).
Jucătoarea din Sinaia a fost învinsă de Lesia Tsurenko în prima zi, dar a câștigat apoi meciul cu Elina Svitolina și a adus punctul decisiv la dublu (alături de Jaqueline Cristian) în fața surorilor Lyudmyla și Nadiia Kichenok.
„We did it! (Am reușit! – n.
r.
)”, a scris Ana Bogdan pe Instagram.
„Pentru mine, acest moment înseamnă foarte mult.
Am jucat din toată inima.
Am trecut prin momente grele, nu mai câștigasem un meci de o lună și jumătate.
Dar să fiu aici, reprezentându-mi țara, e uimitor.
Prima zi a fost dezamăgitoare.
Dar am spus că vom lupta azi.
Am făcut asta pentru România” – Ana Bogdan.
Jaqueline Cristian, care a stat aproximativ cinci ore pe teren în cele două zile de concurs, le-a mulțumit fanilor care au fost prezenți la Amelia Island (Fernandina Beach).
„Eram pe val și am continuat să jucăm.
Suntem fericite că există oameni care ne-au susținut azi.
A făcut diferența, v-am auzit tot meciul și vă mulțumim foarte mult.
Vom merge și vom juca cu aceeași pasiune, vom lupta.
Nu va conta scorul” – Jaqueline Cristian.
Pure emotion 🫶Romania will play at the #BJKCup Finals for the very first time! pic.
twitter.
com/VdOTH4Pqd8Ana Bogdan – Lesia Tsurenko 6-3, 2-6, 0-6Jaqueline Cristian – Elina Svitolina 3-6, 5-7Ana Bogdan – Elina Svitolina 6-4, 4-6, 6-3Jaqueline Cristian – Lesia Tsurenko 2-6, 6-4, 6-4Ana Bogdan / Jaqueline Cristian – Nadiia Kichenok / Lyudmyla Kichenok 6-2, 7-6(7).
Componența echipelor:România: Ana Bogdan (64 WTA), Jaqueline Cristian (75 WTA), Anca Todoni (191 WTA), Mara Gae (1.
062 WTA).
Căpitan nejucător: Horia TecăuUcraina: Elina Svitolina (18 WTA), Lesia Tsurenko (42 WTA), Yuliia Starodubtseva (138 WTA), Lyudmyla Kichenok (18 WTA la dublu), Nadiia Kichenok (42 WTA la dublu).
Căpitan nejucător: Mikhail Filima.
1997, Bari (Italia): România – Ucraina 3-01999, Murcia (Spania): România – Ucraina 2-02003, Estoril (Portugalia): România – Ucraina 1-22014, Budapesta (Ungaria): România – Ucraina 2-02024, Florida (SUA): România – Ucraina 3-2.
🇷🇴 COMEBACK COMPLETE 🇷🇴Romania makes a dramatic comeback from 2-0 down to clinch the tie against Ukraine and qualify for the #BJKCup Finals! pic.
twitter.
com/53iYHE5wuu