Voluntari – Oţelul, meci contând pentru etapa a 4-a a play-out-ului din campionatul României, este programat, sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 17:00, pe Stadionul Anghel Iordănescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.
Voluntari şi Oţelul, două echipe ieşite din zona locurilor retrogradabile sau de baraj şi calificate în semifinalele din Cupa României, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 4-a a play-out-ului din SuperLiga.
Voluntari este pe locul 6, cu şase puncte, două peste poziţiile de baraj şi patru peste cele retrogradabile, şi vine după două victorii şi o înfrângere înregistrate în play-out, iar în etapa precedentă s-a impus pe terenul celor de la Petrolul, scor 4-0.
În această perioadă, echipa antrenată de Florin Pîrvu a trecut în deplasare de FCU 1948 Craiova, în sferturile de finală din Cupa României, 0-0 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 4-2 după executarea loviturilor de departajare, şi va juca în semifinalele competiţiei, tot în deplasare, cu Corvinul, echipă din Liga 2, pe 17 aprilie.
În partidele disputate pe teren propriu în actuala stagiune din SuperLiga, ilfovenii au înregistrat patru succese, cinci remize şi şapte eşecuri, iar cel mai bun marcator al echipei în campionat este Adam Nemec, cu opt goluri.
Oţelul ocupă locul 3, cu nouă puncte, la unul singur în urma celor de la Hermannstadt şi UTA, care ocupă primele două poziţii, şi este singura echipă care a câştigat toate cele trei partide disputate în play-out, iar în etapa precedentă s-a impus la Galaţi în faţa lui Dinamo, scor 1-0.
La rândul ei, echipa antrenată de Dorinel Munteanu a trecut în sferturile de finală din Cupa României de Universitatea Craiova, în deplasare, scor 1-0 după prelungiri, şi va juca în semifinale competiţiei, acasă, cu U Cluj, pe 18 aprilie (pe 21 aprilie cele două echipe se vor confrunta şi în SuperLiga, tot la Galaţi).
În partidele disputate în deplasare în acest campionat, Oţelul a bifat cinci succese, opt remize şi trei eşecurim, iar golgheterul echipei este Alexandru Pop, cu 11 reuşite în SuperLiga.
În meciurile directe disputate în sezonul regulat, Oţelul şi Voluntari au remizat de fiecare dată, 2-2 în tur, la Galaţi (Cisotti 28p, Al.
Pop 41 / Dumiter 77, A.
Niţă 80), şi 1-1 în retur (Boboc 80 / Cisse 11), lângă Capitală.
Superbet oferă cota 1,45 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Voluntari – Oţelul.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol