Israelul „monitorizează îndeaproape un atac planificat” împotriva sa din partea Iranului și ai aliaților Teheranului din regiune, a declarat sâmbătă ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant, relatează Reuters.
În acest context, președintele american Joe Biden se va întoarce la Washington sâmbătă după-amiază pentru a se consulta cu echipa sa de securitate națională deși ar fi urmat să își petreacă weekendul la Delaware.
Gallant a spus că israelienii ar trebui să țină seama de orice ordine care ar putea fi emise de armată, care cartografiază rachetele care se îndreaptă asupra sa și alte amenințări aeriene, astfel încât publicul să știe dacă să se adăpostească.
Totodată, Israelul a plasat forțele armate în alertă totală din cauza unui posibil atac al Iranului.
Astfel, armata israeliană a anunțat sâmbătă închiderea școlilor din motive de securitate după amenințările Iranului de a răspunde atacului de la începutul lunii aprilie asupra consulatului iranian din Damasc, pus pe seama Israelului.
De duminică, în prima zi a săptămânii în Israel, „activitățile de predare, excursii și ieșiri” școlare sau extrașcolare sunt suspendate, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, într-o adresă video.
Contraamiralul Daniel Hagari a declarat că zeci de avioane de luptă au fost ridicate de la sol ca parte a stării de alertă.
Biden s-a întors mai devreme la Washington la o zi după ce a prezis că atacurile Iranului vor avea loc „mai devreme, mai degrabă, decât mai târziu” și a încercat să emită din nou un avertisment public sever, spunând că mesajul său către Teheran este pur și simplu: „Nu”.
Wall Street Journal scria joi că este de așteptat ca Iranul să atace Israelul în următoarele 24 până la 48 de ore, însă atacul nu a avut loc.
Cu toate acestea, mai multe surse din serviciile de informații americane au declarat pentru CNN că au văzut mai multe semne privind pregătirea Iranului.
Totodată, agenția de știri iraniană IRNA a anunțat că Gărzile Revoluționare iraniene au confiscat sâmbătă o navă de marfă care naviga sub pavilion portughez, dar era închiriată de la o companie cu legături cu Israelul, în strâmtoarea Ormuz.
IRNA a relatat că un elicopter al Gărzii a dus soldați la bordul navei, iar aceștia au preluat controlul asupra navei MSC Aries, care navighează sub pavilion portughez.
Potrivit relatărilor americane, Iran ar putea apela la grupări proxy pentru a lansa atacul.
De altfel, vineri, 40 de rachete au fost lansate de Hezbollah, grupare libaneză apropiată Iranului, asupra teritoriului israelian.
Acestea au fost interceptate și nu au produs victime.
„Va veni răzbunarea”, a titrat sâmbătă cel mai mare cotidian al Israelului, Yedioth Ahronoth.
„Pentru moment, premisa este că va fi foarte curând, în următoarele zile”.
Statele Unite au anunțat vineri că trimit întăriri în Orientul Mijlociu, pe măsură ce temerile privind un atac din partea Iranului împotriva Israelului, acuzat de un atac mortal împotriva consulatului iranian din Damasc, se intensifică în regiune, iar Casa Albă a avertizat că amenințările Teheranului sunt „reale”.
Israelul nu și-a revendicat responsabilitatea pentru atacul aerian din 1 aprilie în care au fost uciși generalul iranian Mohammad Reza Zahedi, un comandant superior al Forțelor Quds din Corpul Gărzii Revoluționare Iraniene, și alți șase ofițeri care participau la o întâlnire în complexul ambasadei din Damasc.