De mai bine de un deceniu, din momentul în care a atentat, pentru prima oară, la integritatea teritorială a Ucrainei, Rusia duce un război a cărui miză este cu mult mai ambiţioasă decât simpla redesenare a graniţelor.
Stat revizionist, Rusia caută să impună precedentul care, o dată acceptat, ar însemna sfârşitul unei întregi ordini internaţionale: consacrarea unui drept al statelor prădătoare de a dispune de soarta altor naţiuni, în deplină impunitate.
Căci războiul pornit în februarie 2022 nu ar fi fost de imaginat în absenţa acelei complicităţi promovate de naţiunile occidentale.
Lipsa de vigoare a răspunsului dat Rusiei după anexarea Crimeeii a însemnat , pentru regimul de la Moscova, o invitaţie la creşterea apetitului său imperial.
Iar astăzi, în 2024, situaţia de pe front nu face decât să dezvăluie capacitatea Rusiei de a merge mai departe pe acest drum al agresiunii, în pofida sancţiunilor internaţionale.
Eşecul ofensivei ucrainene şi sprijinul limitat acordat de aliaţi deschid perspectivele unei victorii ruse.
Căci orice acord de pace care ar consfinţi amputarea teritorială a Ucrainei ar fi, în cele din urmă, un semn clar şi lipsit de echivoc al acestei victorii.
Orice tratat care ar recompensa agresorul ar reprezenta nu doar o capitulare colectivă a naţiunilor noastre, ci şi primul act într-o nouă tragedie care ar debuta, în clipa unei alte invazii ruse.
Orice tratat care ar porni de la prezumţia de bună- credinţă a Rusiei lui Putin nu ar fi decât armistiţiul ce ar pregăti o altă catastrofă.
Iată de ce, în pofida teribilelor costuri umane, războiul este preferabil păcii , în această clipă : încheierea sa ar putea inaugura un timp încă şi mai teribil decât acesta.
Maşina de luptă a Rusiei, consolidată în pofida pierderilor sale, are nevoie de un inamic cu care să se confrunte.
Economia de război a Rusiei serveşte interesele unui stat pentru care legalitatea internaţională nu mai are nici o semnificaţie.
Agresivitatea este unicul drum pe care acest regim se poate îndrepta, în anii care urmează.
Rusia este, la un deceniu de război, un monolit totalitar, un stat primitiv şi represiv, in măsură să producă, în cantităţi impresionante, un armament distrugător.
Rusia este, la un deceniu de război, un stat care a anihilat orice voce critică şi care îşi menţine supuşii în stare de sclavie: premeditarea unui carnagiu este strategia de luptă a statului lui Putin, mizând , ca şi în era sovietică, pe impactul valurilor umane.
Un asemenea mecanism a descoperit în război raţiunea sa de a fi.
Ordinea cazonă de acum duce mai departe înregimentarea din anii stalinismului.
A gândi că un asemenea tip de stat este, acum, un interlocutor credibil şi previzibil reprezintă o imensă eroare.
Cedarea de teritorii, înscrisă într-un eventual acord, ar legitima ,intern şi internaţional, un regim întemeiat de despotism şi pe militarism.
Subjugată de Putin, Rusia este dedicată în întregime unui ţel incompatibil cu minima decenţă în relaţiile internaţionale.
Pacea nedreaptă, iar nu războiul, este, aşadar, cea mai mare ameninţare a vremurilor noastre: un nou acord de partajare al unei naţiuni ar echivala cu repetarea anilor de dinainte de 1939.
Orice comparaţie între armistiţiul coreean şi pacea de acum este eronată.
Înţelegerea din peninsula Coreea consfinţea un echilibru strategic care s-a dovedit durabil.
Pacea din Ucraina ar fi preludiul unei alte invazii.
La un deceniu de război, pacifismul orb şi izolaţionismul militant subminează capacitatea de îndiguire a Rusiei.
Un avans pe front ar pune ţările noastre în situaţia, dramatică, de a fi vecine acestui imperiu: oricât de slăbită, Ucraina este o barieră în calea acestui avans.
Retragerea prin ignorarea acestei realităţi este o formă de capitulare laşă.
Izolaţionismul, de oriunde ar veni, este inseparabil de o miopie criminală.
Anii de după 1920 sunt, pentru Statele Unite, o lecţie: dezangajarea lor permite naţiunilor tiranice să înflorească.
Cât despre europeni, epoca iluziilor păcii eterne este deja istorie.
_Citeste restul articolului pe Contributors.
ro
