Bombardamentul Bucureștiului din 4 aprilie 1944 este un subiect care naște controverse de fiecare dată când este adus în discuție.
Într-o anumită măsură este normal să se întâmple acest lucru, atât timp cât cei care au bombardat atunci capitala sunt aliații noștri americani de astăzi, iar resentimentele dispar greu.
Având în vedere că s-au împlinit 80 de ani de la acest eveniment, mass media a fost inundată cu materiale pe acest subiect, părerile fiind, așa cum am spus, împărțite.
Interesant este faptul că opiniile asupra acestui subiect sunt divergente nu numai în mentalul colectiv, dar chiar și în rândurile specialiștilor.
Așadar, a fost sau nu raidul asupra Bucureștiului din 4 aprilie 1944 o crimă de război?În ceea ce privește frontul de est, după bătălia de la Kursk-Orel (Operațiunea Citadela), în care germanii au eșuat în preluarea inițiativei, Armata Roșie a continuat să înainteze, recuperând teritoriu.
Astfel, la sfârșitul lunii martie, sovieticii ocupaseră Cernăuțiul, apropiindu-se de frontiera României de după raptul teritorial din vara anului 1940.
Mult slăbită după dezastrul de la cotul Donului, din iarna 1942-1943, armata română se află în plină retragere alături de aliații germani, incapabilă de a mai desfășura operațiuni ofensive.
În vest, aliații desfășurau pregătiri intensive pentru debarcarea în Normandia, care avea să vină la începutul lunii iunie.
Astfel, exista un interes uriaș în cadrul Marelui Stat Major Aliat în slăbirea infrastructurii și a capacităților de producție ale Germaniei și ale aliaților ei.
Acest lucru se putea face prin acte de sabotaj sau bombardament.
Trebuie ținut cont că România furniza o cantitate imensă de petrol Germaniei, estimându-se că circa 30% din combustibilul folosit de armata germană provenea de aici.
De asemenea, aliații considerau necesară și incapacitarea mijloacelor de producție, referindu-ne aici la uzine, fabrici sau instalații de prelucrare a petrolului.
Practic, raidul asupra Bucureștiului era justificabil pentru Aliați prin dorința de a împiedica mașinăria de război germană, mult slăbită, dar încă redutabilă, de a trimite pe frontul de est combustibil, echipament de luptă sau muniție.
După ocuparea sudului Italiei de către anglo-americani, zona Bari-Foggia devine cartierul general al Armatei a 15-a Aeriene americane.
Se construiesc baze aeriene, de unde se lansează raiduri masive în toate zonele controlate de germani, pe o rază de o mie de km.
Practic, rândul României de a fi bombardată a venit în momentul în care a fost tehnic posibil ca avioanele aliate să atingă Bucureștiul și zona Ploieștiului, unde erau amplasate cele mai importante zăcăminte de petrol.
În primul rând trebuie amintită diferența majoră între România și Aliați, în ceea ce privește tehnica și echipamentul de luptă.
Cu privire la aviație, e îndeajuns să spunem că România producea un avion, pentru fiecare 750 de aparate de zbor pe care erau americanii capabili să le producă.
Din păcate, această statistică se păstrează, în linii mari, la toate capitolele de echipament militar.
Tristul adevăr este că armata română a intrat în cel de-al doilea război mondial nepregătită și inadecvat echipată.
Raidul din 4 aprilie 1944 a fost executat de 220 de bombardiere B-17 și 93 de B-24 Liberator, supranumite ‘Fortărețele Zburătoare’, însoțite de o puternică escortă de avioane de vânătoare.
Erau vizate Gara de Nord, triajul, precum și zona atelierelor Grivița.
Totuși, în acea epoca, avioanele nu dispuneau de tehnologia de astăzi, iar bombardamentele se executau cu o precizie destul de redusă.
Lansarea bombelor, care oricum nu era foarte precisă, așa cum am spus, se baza pe deținerea de hărți urbane, majoritatea datând dinaintea izbucnirii războiului.
Flotila aliată ajunge în zona capitalei în jurul orei 13:45, într-un moment cum nu se poate mai prost.
Mai exact, două ore mai devreme avusese loc un exercițiu de bombardament, în cadrul căruia civilii au fost nevoiți să întrerupă activitățile zilnice și să meargă spre adăposturi.
În momentul în care au pornit sirenele de avertizare, foarte mulți bucureșteni au crezut că este vorba de un nou exercițiu și nu s-au mai îndreptat spre adăposturile salvatoare.
Oricum, cercetările ulterioare au relevat faptul că multe din aceste adăposturi fuseseră construite de mântuială, iar siguranța oamenilor pe care îi adăposteau era una, în cel mai bun caz, precară.
A mai existat și un alt element care a dus la creșterea numărului de civili uciși, și anume valul de refugiați din zona Moldovei care fugiseră din calea rușilor.
Aceștia erau găzduiți în adăposturi improvizate, concentrate în zona Gării de Nord.
Avioanele românești, ajutate de cele germane, s-au ridicat de la sol și au luptat exemplar, provocând pierderi semnificative piloților americani, dar deja inevitabilul fusese produs.
Curajul și priceperea piloților români sunt dovedite de numeroasele mărturii ale oponenților americani, precum și de rapoartele de luptă.
Zonele lovite cel mai puternic au fost Gara de Nord (Calea Griviței, Calea Plevnei, Bulevardul Titulescu, Dinicu Golescu, Şoseaua Orhideelor), cartierele Giuleşti și Crângaşi, antiaeriana dintre bulevardele Ghencea și Alexandriei și cea din Bãneasa.
Clădirea gării a fost distrusă în totalitate.
În plus, au existat bombe care au căzut pe Calea Victoriei și în cartierul Cotroceni.
Orașul a fost puternic afectat, transportul urban fiind sistat pentru câteva zile.
De asemenea, a fost distrusă o uzină electrică din zona Grozăvești, precum și principala conductă de apă care aproviziona orașul.
Bilanțul negru al acestui raid a fost de 2.
942 de morţi şi 2.
416 răniţi.
Dincolo de tragedia morții unui număr atât de mare de civili, faptele trebuie privite cu obiectivitate.
Sunt câteva aspecte care nu trebuie uitate și care fac din bombardarea Bucureștiului pe 4 aprilie 1944 un crud act de război, dar nu o crimă.
În primul rând, nu trebuie uitat faptul că România era aliată a Germaniei naziste, în momentul acela.
Armata română participa activ alături de germani la luptele de pe frontul de est.
De asemenea, se poate folosi și procedeul comparației.
Mai exact, marea majoritate a istoricilor consideră că bombardarea orașului britanic Coventry din 1940 sau raidul asupra Dresdei din februarie 1945 sunt crime de război, deoarece atacatorii știau faptul că cele două orașe nu adăposteau industrie de război.
Asupra Bucureștiului, americanii au vizat, în general, obiective militare și industriale, numai eroarea, precum și dotarea tehnică a epocii, făcând să fie distruse și cartiere rezidențiale.
Raidurile anglo-americane au continuat și în perioada următoare asupra capitalei și a zonei Ploieștiului, dar nu au mai avut intensitatea bombardamentului din 4 aprilie.
Oricât de tragic ar fi momentul, adevărul este că la acel moment, România se afla de partea învinșilor din cea de-a două conflagrație mondială.
Dincolo de istoriografia comunistă care a dat evenimentului o tentă anti americană evidentă, se poate afirma cu toată răspunderea că deși a fost o zi neagră pentru București și români în general, bombardamentul din 4 aprilie nu poate fi inclus în rândul crimelor de război.
Surse:
