Un amplu sondaj global consultat de Reuters arată o creștere a „disperării” și a deziluziei față de politica tradițională, în special în rândul tinerilor bărbați americani, singurul grup de populație din SUA care a devenit mai conservator în ultimul deceniu.
Studiul realizat de agenția internațională de cercetare Glocalities oferă context pentru scrutinul prezidențial din noiembrie din SUA și pentru altele din întreaga lume, inclusiv pentru alegerile europarlamentare din iunie.
Concret, persoane din 20 de țări, reprezentând 60% din populația lumii, au răspuns chestionarului care a încercat să determine poziția lor pe o scală a optimismului între „speranță” și „disperare” și pe o alta între „control” și „libertate” – cu alte cuvinte, conservatorism și liberalism.
Studiul a aflat astfel că, în medie, lumea a devenit mai liberală între 2014 și 2023, chiar în vreme ce a devenit mai pesimistă.
Tinerii din întreaga lume se simt în special dezamăgiți de societate, a declarat Martijn Lampert, șeful departamentului de cercetare de la Glocalities, adăugând că „creșterea disperării în rândul tinerilor adulți din SUA depășește cu mult creșterea disperării în rândul tinerilor adulți din țările UE”.
Cel mai frapant este că tinerii bărbați americani au fost singurul grup de populație din Statele Unite (și din cele șapte state membre UE sondate) care a devenit de fapt mai conservator din 2014 și până acum – sau, în termenii sondajului, care favorizează mai mult controlul decât libertatea.
În total, 14.
526 de americani au fost chestionați între 2014 și 2023, inclusiv 2.
242 de bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani.
La nivel mondial, „sentimentele de deznădejde, dezamăgirea față de societate și revolta față de valorile cosmopolite explică în parte ascensiunea partidelor de dreapta radicală anti-sistem”, a declarat Lampert, cu referire la alegerile din mai multe țări europene.
Algoritmii rețelelor sociale au amplificat această tendință, atrăgând „tinerii moderat conservatori spre modele masculine și viziuni ale lumii mai extreme și mai radical conservatoare”.
Studiul a evidențiat, de asemenea, o diferență accentuată între tinerii bărbați și tinerele femei din multe din țările sondate.
Atât bărbații cât și femeile tinere sunt îngrijorate de perspectivele de carieră, de securitatea financiară și de educație.
Dar în timp ce bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au depășit bărbații cu vârste cuprinse între 55 și 70 de ani pentru a deveni grupul cel mai conservator din punct de vedere social, femeile cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au devenit mai liberale și mai anti-patriarhale.
Pe o scală în care 1 reprezintă cel mai conservator tip și 5 cel mai liberal, femeile din întreaga lume cu vârste între 18-24 de ani au trecut de la 3,55 în 2014 la 3,78 în 2023.
„La nivel global, femeile tinere sunt probabil cel mai liberal grup din istoria omenirii”, se arată în raport.
Bărbații de aceeași vârstă au trecut de la 3,29 la 3,36.
În SUA însă, bărbații de 18-34 de ani au devenit mai puțin liberali, grupul lor trecând de la la 3,48 la 3,46.
Tinerele femei s-au declarat îngrijorate în special de probleme sociale precum hărțuirea sexuală, violența domestică, abuzul și neglijarea copiilor.
Tinerii bărbați s-au arătat mai orientați spre atingerea unui statut social și economic și au indicat că se bazează pe valorile conservatoare ale familiei și pe competiție, curaj și onoare.
Studiul a mai arătat că bărbații și femeile de peste 55 de ani sunt grupuri care au devenit, în general, mai pline de speranță pe parcursul deceniului, precum și mai liberale.
Potrivit Reuters, respondenților li s-au pus 43 de întrebări pentru a evalua locul pe care îl ocupă pe o scală.
Pentru a evalua valorile sociale, Glocalities a analizat opiniile lor cu privire la patriarhat, flexibilitatea rolurilor de gen, căsătoria între persoane de același sex și coabitarea înainte de căsătorie.
Măsurarea sentimentelor s-a axat pe perspectivele de viitor și pe senzația de dezamăgire față de societate.
Cele peste 300.
000 de sondaje au fost realizate în Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Polonia, Rusia, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Turcia, Marea Britanie și SUA.