Parlamentul polonez a votat vineri pentru a trimite spre o comisie specială de analiză patru proiecte privind liberalizarea legilor avortului, scrie Reuters.
Este o promisiune făcută în campania electorală de coaliția centristă condusă de Donald Tusk, ajunsă între timp la guvernare.
Majoritatea parlamentară care sprijină guvernul premierului Donald Tusk a votat vineri pentru a avansa patru proiecte privind liberalizarea avortului, o decizie care plasează executivul de la Varșovia în conflict direct cu opoziția și cu puternica Biserică Catolică din țară.
Două dintre proiecte vizează legalizarea avortului până în a 12-a săptămână de sarcină, iar un altul se concentrează pe dezincriminare.
Cel de-al patrulea, introdus de alianța conservatoare „A treia Cale”, aflată de asemenea la guvernare, urmărește o revenire la legile stricte din 1993, care au fost înăsprite în 2020.
„Astăzi este o zi foarte fericită pentru femeile poloneze!”, a scris Malgorzata Tracz, membră a parlamentului polonez din partea Verzilor, parte a Coaliției Civice a lui Tusk, citată de The Guardian.
Katarzyna Lubnauer, parlamentară a partidului Nowoczesna (Modern), a declarat la rândul ei că votul de vineri a fost „doar primul pas”.
„Ultimul va fi intrarea în vigoare a dreptului la avort până la 12 săptămâni.
Cât mai curând posibil”, a spus ea.
De când a preluat guvernarea, coaliția eterogenă a lui Tusk, care cuprinde politicieni de stânga alături de creștin-democrați, a restabilit deja finanțarea publică pentru fertilizarea in vitro și a votat pentru modificarea normelor privind accesul la contracepția de urgență.
Dar coaliția a făcut eforturi pentru a ajunge la un acord asupra politicii privind avortul, un punct cheie al campaniei lui Tusk, care a profitat de furia publică declanșată de restricțiile severe impuse de conservatori.
Observatorii politici au subliniat că aceasta a fost una dintre motivațiile care au stat la baza unei participări record la alegerile parlamentare din octombrie.
Conform legilor în vigoare, avortul este legal în caz de viol, incest sau în cazul unui pericol pentru sănătatea sau viața femeii, dar întreruperile de sarcină în cazul malformațiilor fetale sunt interzise.
Activiștii spun că chiar și avortul legal este adesea dificil de obținut, deoarece medicii și administratorii de spital nu sunt siguri de reguli sau refuză să efectueze întreruperi de sarcină din motive morale.
Anul trecut, rata de fertilitate în Polonia a scăzut la cel mai scăzut nivel de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Militanții pentru drepturile femeilor au spus că acest lucru se datorează în parte faptului că femeile se tem să aibă copii, în urma cazurilor dramatice în care femei însărcinate au murit în spital în urma complicațiilor legate de regulile stricte privind avortul.
Sondajele de opinie arată că Polonia se desprinde de poziția Bisericii și că un număr tot mai mare de alegători doresc liberalizarea legilor privind avortul.
Potrivit unui sondaj recent realizat de Ipsos, 62% dintre polonezi susțin dreptul la avort până la 12 săptămâni.
Este de așteptat ca președintele Andrzej Duda, un aliat conservator al fostului partid de guvernământ Lege și Justiție (PiS), să se opună prin veto la orice modificare a legislației.