De ce au primit clujenii de pe traseul metroului somații de la Primărie? Locatarii, îngrijorați că vor fi expropriați.

Spread the love

  În orașul vibrant al Clujului, discuțiile despre extinderea infrastructurii urbane au devenit punctul central al atenției.

Cu toate acestea, pe măsură ce proiectul de construire a metroului avansează, locuitorii din zonele pe unde va trece metroul devin tot mai neliniștiți în privința viitorului lor locativ.

 Recent, Primăria Cluj-Napoca a emis somații către locatarii situați pe traseul propus al viitorului metrou.

Acest act oficial a amplificat îngrijorările deja existente ale locuitorilor, care se tem că vor fi nevoiți să facă față exproprierilor și schimbărilor majore în viața lor de zi cu zi.

Alți locatari de pe strada Aurel Vlaicu se tem de faptul că săpăturile pentru viitorul metrou ar putea să distrugă structura clădirii.

„Întrucât construcția dvs.

din Cluj-Napoca, str.

Aurel Vlaicu, se află în zona de incidență a viitoarelor lucrări ale magistralei metroului, vă rugăm să ne puneți la dispoziție Cartea tehnică a imobilului dvs.

(de la adresa de mai sus) sau orice alte informații/ date relevante privind construcția.

În acest sens, vă comunicăm faptul că în data de 23.

04.

2024, ne vom deplasa la imobilul dvs.

împreună cu un reprezentant al expertului tehnic atestat de MDLPA, care a fost contractat să realizeze expertizele structurilor de rezistență ale construcțiilor aflate în zona lucrărilor viitoarei magistrale de metrou”, se arată în somația primită în data de 11 aprilie 2024.

Pentru a afla mai multe despre această somație, monitorulcj.

ro a solicitat detalii de la Primăria Cluj.

„Se fac studii pentru rezistenței clădirilor din zonă pentru lucrările de la metrou.

(Locatarii nu trebuie să se îngrijoreze că vor fi expropriați-n.

red.

) Nu, este o etapă din proiect.

Probabil o să primească și alții și nu trebuie să fie îngrijorați.

Dacă se fac lucrări atât de amploare să știm rezistența clădirilor din zonă.

Pe tot parcursul lucrărilor la metrou se vor face expertize pe imobilele din zona lucrărilor.

Poliția Locală l-a sprijinit pe expert să poată distribuii somațiile respective.

Nu este ceva de rău, nu stricăm clădirile”, au declarat reprezentanții Primăriei.

Contractul pentru realizarea metroului din Cluj a fost semnat în 25 mai 2023.

Este vorba de cel mai mare contract din sectorul transporturilor parafat în ultimii ani, cu o valoare de 9 miliarde lei, din care 1,5 miliarde lei fonduri din PNRR.

 Termenul de realizare este de 8 ani, și cuprinde 12 luni pentru etapa de proiectare și 7 ani pentru execuția lucrărilor.

Astfel, metroul din Cluj ar putea fi realizat până în 2031, potrivit asigurărilor oferite de administrația locală.

 „Termenul final este 2031 cu întregul traseu, 19 stații.

Primăria și-a îndeplinit toate cerințele până acum, a respectat jaloanele și noi am făcut tot ce trebuia pentru a ne încadra în termenele prevăzute în PNRR”, declara primarul Emil Boc cu ocazia semnării contractului pentru metrou.

Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.

000 şi 20.

000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti.

Constructor este Asocierea Gulermak (Turcia) – Alstom – Arcada.

 Secțiunea VEST: Depou suprateran (între Stația Electrică Florești și DN 1) – Strada Teilor – Liziera pădurii (între Str.

Eroilor și Str.

Subcetate) – Str.

Abatorului – Cazarmă Florești – viitorul Spital Regional de Urgență – Str.

Răzoare, cu stațiile: Țara Moților, Teilor, Copiilor, Sănătății, Prieteniei;Secțiunea CENTRU: Drumul Sfântul Ioan – Str.

Primăverii – Calea Mănăștur – Calea Moților – Str.

Memorandumului – Piața Unirii – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Mărăști cu următoarele stații: Natura Verde, Mănăștur, Sfânta Maria, Florilor, Sportului, Piața Unirii, Piața Avram Iancu, Armonia, Piața Mărăști;Secțiunea EST: Piața Mărăști – Aurel Vlaicu – IRA – Strada Beiușului – Bulevardul Muncii, cu stațiile Transilvania, Viitorului, Muncii; – Piața Mărăști – Strada Teodor Mihali – Strada Alexandru Vaida Voevod – Sopor, cu stațiile Cosmos, Europa Unită.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns