Un bărbat suspectat că a înjunghiat miercuri seară cel puțin două persoane, dintre care una mortal, într-o zonă aglomerată din orașul Bordeaux (vestul Franței), a fost ucis de polițiști în timp ce încerca să fugă, relatează AFP citând surse din cadrul poliției.
Motivul atacului cu cuțitul și identitatea agresorului nu sunt deocamdată cunoscute, au declarat sursele din poliției.
Acestea au precizat că agresiunea a avut loc cu puțin timp înainte de ora locală 20.
00, în zona foarte frecventată Miroir d’Eau (Oglinda de apă) de pe cheiul fluviului Garonne.
Mașini de poliție și de intervenție au sosit la fața locului, în timp ce nu departe de zona respectivă numeroși oameni urmăreau în baruri meciul Paris SG – Barcelona din Liga Campionilor, a observat un fotoreporter al agenției France-Presse.
Potrivit unei surse din cadrul poliției, citată de AFP, nu există „nicio conotație teroristă (a atacului) în acest moment”, iar „ipoteza unei încăierări dintr-un motiv necunoscut pare să fie privilegiată, cu toată prudența necesară”.
Cu mai puțin de patru luni până la desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Paris, Franța se află la cel mai ridicat nivel de alertă antiteroristă.
Atenție, imagini care v-ar putea afecta!🇫🇷 : Moment de la neutralisation de l’assaillant par la police à Bordeaux.
#Bordeaux pic.
twitter.
com/YWzIv2I6thUne attaque au couteau sur les quais de #Bordeaux a fait un mort et un blessé (bilan provisoire).
L’assaillant a été abattu par la police, Pierre Hurmic est sur place.
pic.
twitter.
com/vARNeE0y0U