Rusul Daniil Medvedev a fost eliminat în optimi la turneul Masters de la Monte Carlo, al patrulea favorit fiind învins în două seturi de conaționalul Karen Khachanov, scor 6-3, 7-5.
Campion anul trecut la Mastersul de la Roma, Medvedev a afirmat în ultima perioadă că se descurcă mult mai bine pe zgură și spera să obțină cât mai multe trofee pe această suprafață.
Fără victorie în primele nouă meciuri disputate pe zgură împotriva jucătorilor din Top 5 mondial, Khachanov (17 ATP) s-a impus după aproape două ore de joc în fața lui Medvedev (4 ATP).
Ambii jucători au avut mari probleme la serviciu în debutul partidei (au fost patru break-uri), dar Karen a fost cel care a mai lovit o dată la retur, în al optulea game.
Cei doi au făcut reglajele necesare în manșa secundă, Medvedev a ratat o minge de set la scorul de 5-4, iar Khachanov a reușit break-ul decisiv în chiar următorul game.
Sfertfinalist la Roland Garros în două rânduri (2019, 2023), Karen Khachanov se va duela în runda următoare cu învingătorul partidei dintre germanul Alexander Zverev (5 ATP) și grecul Stefanos Tsitsipas (12 ATP).
Second Masters 1000 QF on clay ✅@karenkhachanov defeats Medvedev 6-3 7-5 for his fourth Top 5 win 👏#RolexMonteCarloMasters pic.
twitter.
com/vjJXEJG26zATP Masters 1000 Monte Carlo se desfășoară în perioada 7-14 aprilie pe zgură și oferă premii totale în valoare de 5.
950.
575 de dolari.
Campionul en-titre este rusul Andrey Rublev, în timp ce Rafael Nadal este liderul autoritar al trofeelor cucerite: 11.
Principalii favoriți rămași în competiție la ATP Monte Carlo sunt Novak Djokovic, Jannik Sinner și Alexander Zverev.