Partidul politic de dreapta înfiinţat de britanicul Nigel Farage, cel care a fost un mare susţinător al Brexitului, şi-a cerut scuze după ce l-a dat afară public pe unul dintre candidaţii săi la alegeri pe motiv că era „inactiv” – când, de fapt, candidatul murise, relatează News.
ro citând POLITICO.
Reform UK a recunoscut că nu şi-a dat seama că Tommy Cawkwell, candidatul său electoral în York Central, decedase atunci când a fost demis pe motiv că nu avea activitate.
„Nu ne putem permite să avem oameni care nu fac nimic într-un an electoral”, declarase un purtător de cuvânt al partidului pentru publicaţia locală York Press.
Dar Cawkwell murise de fapt cu două luni înainte.
Purtătorul de cuvânt al Reform UK, Gawain Towler, s-a declarat miercuri seară „rușinat” de această eroare.
„După ce un ziar local a sugerat că am anulat candidatura domnului Cawkwell pentru mesaje nepotrivite pe reţelele sociale, am sugerat că el a fost unul dintre acei candidaţi care au fost eliminaţi pentru inactivitate”, a declarat Towler pentru POLITICO.
„Reform UK nu ştia că domnul Cawkwell a decedat”, a adăugat el.
„Bineînţeles că sunt rușinat de faptul că, din ignoranţă, nu mi-am dat seama de motivul inactivităţii sale.
Trebuie să fi fost îngrozitor pentru familia sa să citească despre el în felul în care a fost prezentat în presă”, a recunoscut purtătorul de cuvânt.
Partidul Reform UK a fost înfiinţat de Nigel Farage – unul dintre cei mai proeminenţi susţinători a Brexitului în Marea Britanie – în 2021, ca o alternativă de dreapta la conservatorii aflaţi la putere.
Farage s-a retras din prima linie politică la scurt timp după ce a fondat Reform UK, care este condus în prezent de omul de afaceri Richard Tice.
Sondaje recente arată că Reform UK se află acum la doar câteva puncte procentuale în spatele conservatorilor premierului Rishi Sunak.
Farage urmează să decidă dacă se va întoarce în partid într-un rol de conducere înainte de alegerile generale din acest an.
Însă procesul de selecţie a candidaţilor Reform UK a fost afectat de o serie de gafe.
Un candidat, în Aberdeenshire, a fost eliminat după ce a făcut comentarii pro-canibalism şi a sugerat că fostul secretar britanic al apărării Ben Wallace „ar trebui lăsat să moară” în Afganistan, în timp ce alţi câţiva au fost eliminaţi pentru că au făcut comentarii ofensatoare pe reţelele sociale.
Partidul încă susţine, deocamdată, alţi candidaţi ale căror opinii aberante au fost dezvăluite de presă – inclusiv unul care a spus că infractorilor ar trebui să li se recolteze „organele”.