Inflația scade, prețurile cresc. Alimente și produse mai scumpe înainte de Paști.

Spread the love

  Potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a coborât în luna martie 2024 la 6,61%, de la 7,23% în februarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,81%, cele nealimentare cu 8,06%, iar serviciile cu 10,20%.

 Chiar dacă, potrivit datelor oficiale, inflația a scăzut și în luna martie, prețurile produselor de la rafturi au continuat să crească.

 Potrivit oficiului european de statistică, rata anuală a inflației din România este cea mai ridicată din Uniunea Europeană, astfel că țara noastră a înregistrat o rată a inflației de două ori mai mare decât media UE, situație explicată prin efectul măsurilor fiscale aprobate de Guvernul PSD-PNL.

 Conform INS, indicele preţurilor de consum în luna martie 2024 comparativ cu luna februarie 2024 a fost 100,42%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2023 – martie 2024) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2022 – martie 2023) a fost 8,5%.

Indicele prețurilor de consum în luna martie 2024 față de luna martie 2023Conservele din fructe: +12,35%Pește proaspăt: +8,67%Pește și conserve de pește: +8,38%Fructe proaspete: +7,01%Carne, preparate şi conserve din carne: +6,7%Cafea: +6,76%Cartofi: +5,62 %Brânză: +4,54 %Pâine: +0,73%Lapte și produse lactate: +0,26%Produse nealimentareDetergenți: +24,36%Medicamente: +23,7%Articole de igienă, cosmetice şi medicale: +17,76 %Încălțăminte: +10,15%Îmbrăcăminte, articole de galanterie, pasmanterie şi mercerie: +8,46%Produse cultural-sportive: +8,05%Combustibil: +5,44 %Produse de uz casnic, mobilă: +5,22 %Energie termică: +3,72 %ServiciiServicii poștale: +26,94%Apă, canal, salubritate: +16,37%Îngrijire medicală: +13,79%Chirie: +12,79%Restaurante, cafenele, cantine: +12,05 %Transport aerian: +12,54 %Transport urban: +2,22 %Ieftiniri au fost consemnate la făină (-30,59%), produse de morărit (-29,03%) şi la mălai (-27,02%).

De asemenea, untul a fost mai ieftin cu 3,72%, în martie 2024 faţă de februarie 2024, zahărul cu 2,42% şi ouăle cu 1,83%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns