Caz șocant în Italia: O tânără găsită moartă într-o biserică dezafectată căuta fantome în urma unei posibile provocări pe Tik Tok

Spread the love

O franţuzoaică în vârstă de 22 de ani, al cărei cadavru drenat de sânge a fost găsit în weekend într-o biserică abandonată din Valle d’Aosta, în nordul Italiei, căuta o casă bântuită de fantome, potrivit poliţiei, relatează CNN, potrivit News.

ro.

Ea a povestit familiei despre planurile sale înainte de a părăsi satul de lângă Lyon unde locuia, a declarat pentru CNN o purtătoare de cuvânt a poliţiei din comuna La Salle.

Poliţia crede că victima ar fi putut încerca să dea curs unei provocări pe TikTok.

Moartea ei ar putea avea legătură cu un concurs de vânătoare de fantome care se desfăşoară în Franţa pe platforma de videosharing.

Celelalte ipoteze de lucru pentru descifrarea acestui caz sunt că a fost o „crimă consimţită” sau un sacrificiu.

Polițiștii iau în calcul și posibilitatea ca decesul tinerei să fi avut loc în urma unei tentative de a crea o farsă pe rețelele de socializare în biserica dezafectată.

Poliţia caută în continuare un tânăr care a fost văzut cu ea.

Există, de asemenea, alte două cazuri de persoane dispărute în zonă, despre care poliţia spune că ar putea avea legătură cu acest caz.

Potrivit purtătoarei de cuvânt, victima şi un prieten de sex masculin au fost văzuţi în zonă îmbrăcaţi „ca nişte vampiri”.

Un martor intervievat de poliţie spune că tânăra era palidă şi „emaciată”, iar bărbatul avea părul negru şi pielea măslinie.

Martorul le-a spus anchetatorilor că ea, cel puţin, arăta ca un „cadavru ambulant”.

Femeia moartă, al cărei nume nu a fost dezvăluit, a fost înjunghiată cu ceea ce anchetatorii cred că a fost un cuţit de camping şi a sângerat până la moarte, potrivit medicului legist Roberto Testi.

De asemenea, ea avea două urme de împuşcături în gât şi una în abdomen, despre care poliţia spune că ar fi putut fi aplicate după ce a murit.

O parte din sânge a fost şters de pe podea şi îndepărtat de la locul crimei, a declarat poliţia pentru CNN.

Nu existau semne de luptă.

Poliţia mai spune că a găsit lângă cadavrul ei un pachet de bezele roz şi câteva produse alimentare cumpărate de la un magazin local, iar ea purta colanţi bej şi un hanorac sub o pelerină lungă şi închisă la culoare.

Femeia nu avea asupra ei niciun document sau telefon mobil atunci când un locuitor local a descoperit cadavrul în descompunere, potrivit poliţiei.

Procurorul din zonă, Manlio D’Ambrosi, a declarat presei locale că se investighează, de asemenea, prezenţa unei furgonete de culoare vişinie care a fost surprinsă de camerele de supraveghere din apropierea bisericii abandonate săptămâna trecută.

Lasă un răspuns