ANAF informează populația să ceară bon fiscal atunci când merge la saloanele de înfrumusețare.
„Dacă operatorul economic refuză, ai dreptul la serviciul respectiv gratuit”, spune Fiscul pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, instituția a pus un link care face referire la Declarația unică 2024 ce trebuie depusă de persoanele din acest domeniu.
Conform OUG 28/1999, operatorii economici care încasează, integral sau parțial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum și a prestărilor de servicii efectuate direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
În cazul în care operatorii economici refuză emiterea şi înmânarea bonului fiscal clientului, acesta din urmă are dreptul de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia.
Există o excepție: în cazul defectării aparatelor de marcat electronice fiscale, până la repunerea în funcțiune a acestora, operatorii economici utilizatori sunt obligați să înregistreze într-un registru special, întocmit în acest sens, toate operațiunile efectuate și să emită chitanțe pentru respectivele operațiuni și facturi, la cererea clientului.
Obligația privind înregistrarea operațiunilor efectuate într-un registru special nu se aplică operatorilor economici care desfășoară activitatea de transport în regim de taxi, precum și celor care utilizează pentru înregistrarea veniturilor aparate de marcat electronice care sunt integrate în echipamente nesupravegheate.