Podul Garibaldi va fi demolat și altul va fi construit în loc. Circulația va fi închisă timp de jumătate de an.

Spread the love

  Despre necesitatea modernizării Podului Garibaldi se vorbește deja de un deceniu, însă niciun pas concret nu a fost realizat până în prezent.

În 2019, proiectul de reabilitare a podului din cartierul Grigorecsu a fost scos la licitați de patru ori, procedura fiind anulată de tot atâtea ori, din cauza lipsei ofertelor.

  În 2022, Primăria Cluj-Napoca a plătit 270.

000 de lei firmei SC Costin și Vlad Birou de Proiectare SRL pentru elaborarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, a documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire, a documentației tehnice pentru obținerea autorizației de desființare și a proiectului tehnic pentru podul Garibaldi.

 Concluzia noii documentații de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) este diametral opusă de orice s-a discutat public până acum: scenariul recomandat este construirea unui nou pod pe amplasamentul podului actual.

Propunerea merge spre aprobarea consilierilor locali în ședința de luni, 15 aprilie.

 Investiția pentru construirea unui nou pod se ridică la 60.

631.

452 lei cu TVA, din care 38.

565.

542 lei cu TVA – lucrări de construcţii-montaj.

Durata de realizare a investiţiei este de 10 luni, din care 6 luni sunt prevăzute pentru realizarea lucrărilor propriu-zise.

Finanţarea investiţiei va fi făcută din fonduri de la bugetul local şi alte surse constituite conform legii, portivit documentului citat.

Circulația pe pod va fi întreruptă pe perioada execuției noului pod, deoarece se vor executa lucrări de demolare completă a podului existent, se arată în documentația consultată.

 Un alt aspect care ridică îngrijorări este mențiunea că în zona studiată ar putea exista zăcăminte de sare.

O asemenea descoperire ar putea prelungi durata lucrărilor și ar putea crește valoarea investiției, așa cum s-a întâmplat în cazul Podului Porțelanului.

„Este de menţionat că în zonă este posibilă apariţia nevelelor de sare!”, se arată în studiul geotehnic.

Documentația mai arată că, din punct de vedere al stării actuale, Podul Garibaldi se încadrează în starea tehnică V — STARE CRITICĂ.

În vara anului 2022, viceprimarul Dan Tarcea dădea asigurări că podul nu reprezintă un pericol pentru pietoni sau pentru mașini.

 Podul a fost construit în anii 1960-1962 de către Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate Cluj.

De la data execuţiei podului, nu s-au realizat reparaţii capitale sau lucrări de întreţinere, realizându-se doar vopsirea parapetelor pietonale şi lucrări de refacere a căii pe pod.

„Acest lucru reprezintă şi principala deficiență a podului”, se mai arată în documentație.

Podul nou construit ar urma să aibă următoarele caracteristici:- 2 benzi de circulaţie auto de 3 m şi 2 benzi de circulaţie de 3,50 m (cele marginale);- 2 zone pentru parapet rutier de 0.

45 m fiecare; – 2 piste pentru biciclişti de 1.

5 m fiecare;- 2 trotuare pietonale de 2.

25 m fiecare;- 2 zone pentru parapet pietonal de 0.

3 m fiecare;De asemenea, vor fi amenajate străzile Uzinei Electrice și Giuseppe Garibladi pe o lungime totală de 250 m.

Un arbore se va transplanta și se vor planta 21 de arbori, din care 15 vor avea grătar metalic.

Traseul proiectat va păstra pe cât posibil traseul existent.

Proiectul privind construirea unui nou Pod Garibaldi este complementar investiției primăriei prin care Piața 14 Iulie devine centru de cartier pentru Grigorescu, prin realizarea unei modernizări continue în zona specificată, mobilitatea urbană și amenajarea exterioară urbană fiind unitară ca rezultat.

Amintim că municipalitatea are în vedere implementarea proiectului „Creșterea şi îmbunătăţirea spaţiului pietonal în zona urbană: P-ţa 14 iulie, str.

Garibaldi, str.

S.

Toduţă, str.

TI Grozăvescu, str, Milcov, str.

Octavian Goga, str.

G.

Enescu”.

Proiectul propune reamenajare străzilor şi spaţiilor publice aferente proiectului în vederea remedierii disfuncţionalităţilor identificate, incluzând intervenţii de reorganizare spaţială, amplasare mobilier urban și iluminat public, plantare vegetaţie, utilizarea suprafețelor virane, extinderea spaţiilor pietonale, implementare a unor străzi rezidenţiale şi de asigurare a siguranţei în trafic.

Proiectul dispune și de intervenţii de tip „smart city” precum staţii de încărcare vehicule electrice, Wi-Fi sau bănci cu încărcătoare USB.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns