Incendiu de proporții pe Centura Vâlcele-Apahida după ce o autoutilitară a fost cuprinsă de flăcări. Focul s-a extins pe hectare întregi de stufăriș.

Spread the love

  Pompierii clujeni au intervenit, marți, pentru a limita incendiul ce a cuprins câteva hectare de stufăriș, după ce o autoutilitară încărcată cu cauciucuri a fost curpinsă de flăcări pe centura Vâlcele-Apahida, iar focul s-a extins la terenul din zonă.

  Un incendiu care a cuprins o autoutilitară, încărcată cu cauciucuri, ce se deplasa pe centura ocolitoare Vâlcele-Apahida, s-a extins pe circa 5 hectare de stufăriș din zonă.

 La fața locului au fost trimise două autospeciale pentru stingerea incendiilor.

 „În momentul sosirii echipajelor operative autoutilitara și încărcătura acesteia ardeau generalizat, iar focul s-a extins și la stufărișul din apropierea căii rutiere”, potrivit ISU Cluj.

 Pompierii clujeni au acționat pentru limitarea și stingerea incendiului, iar circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri câteva zeci de minute.

În urma intervenției, flăcările care au cuprins autovehiculul au fost lichidate, însă echipajele care acționează la fața locului s-au confruntat cu un incendiu violent de stufăriș, ce se propagă cu repeziciune.

 „Se acționează pentru limitarea propagării incendiului și lichidarea focarelor ascunse.

Nu au fost înregistrate până acum persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment”, potrivit sursei citate.

Suprafața de stufăriș afectată este de aproximativ 3-5 hectare de teren.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns