Un deţinut condamnat la 18 ani de închisoare pentru crimă a evadat, marţi, în timp ce aștepta într-o ambulanță în fața unei clinici medicale din Sectorul 2 din Bucureşti.
În 2017, el şi-a ucis iubita, cetăţean german, şi i-a lăsat cadavrul în portbagajul unei maşini, într-o parcare din Satu Mare, potrivit News.
ro.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunțat că marți, în jurul orei 15:00, deţinutul MESZAROS ZSOMBOR, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru omor, clasificat în regim de maximă siguranță, a evadat din ambulanța cu care fusese transportat la Hiperdia Ritmului, sector 2, Bucuresti.
El se afla în custodia Penitenciarului- Spital Bucureşti- Rahova.
Potrivit Poliției Capitalei, el aştepta într-o ambulanţă pentru a fi supus unui control medical, a deschis uşa autovehiculului şi a părăsit locul.
Deţinutul are înălţimea de 1,80 m, statură atletică, ochi albaştri, sprâncene arcuite, faţă ovală, ten deschis, păr saten, multiple tatuaje, iar la momentul părăsirii mijlocului de transport detinuti purta tricou de culoare inchisa cu desen alb in zona pieptului si vesta de culoare inchisa, pantaloni de trening închişi la culoare şi adidasi alb cu roşu şi talpa neagră.
Administrația Penitenciarelor a precizat că s-a dispus darea în urmărire la nivel naţional şi în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare.
De asemenea, semnalmentele evadatului au fost comunicate structurilor operative din cadrul DGPMB.
În continuare, se desfăşoară activităţile specifice în vederea depistării şi încarcerării bărbatului.
Surse judiciare au precizat, pentru News.
ro, că, în 2017, bărbatul şi-a ucis iubita, cetăţean german, şi i-a lăsat cadavrul în portbagajul unei maşini, într-o parcare din judeţul Satu Mare.
Sursa citată a precizat că au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Poliţia Locală Sector 2 Bucureşti, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi.
”Menţionăm că părăsirea fără autorizare a mijloacelor de transport este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, a mai transmis sursa citată.