Vreme mai caldă decât în mod normal, în următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea la Cluj?

Spread the love

  Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru perioada din calendar, în timp ce ploile vor fi prezente în cantităţi reduse şi pe arii restrânse, se menţionează în prognoza de specialitate, valabilă pentru perioada 8 – 21 aprilie, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

 În primele trei zile de prognoză, maximele vor fi în creştere, cu medii de la 24 la 26 de grade, apoi, până în 15 aprilie vor avea variaţii între 20 şi 24 de grade, după care vor scădea semnificativ la 16 grade, în următoarele două zile, şi se vor redresa uşor spre finalul intervalului de prognoză, la 18 grade mediat regional.

Temperaturile minime vor varia între medii de 2 şi 8 grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 9 şi 10 aprilie şi din nou între 18 şi 21 aprilie.

Ploi vor fi pe arii restrânse şi în general slabe, cu o probabilitate mai mare din 14 aprilie.

Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în prima săptămână, cu variaţii termice de la o zi la alta.

Mediile de temperatură se vor încadra, la maxime, între 12 şi 16 grade, iar la minime între 2 şi 6 grade.

După data de 15 aprilie, se va răci accentuat, cu maxime ce vor ajunge la 6 grade, mediat regional, şi minime la -2 grade.

Probabilitatea ca precipitaţiile să se manifeste cu caracter local va fi mai ridicată după data de 17 aprilie.

 Potrivit prognozei AccuWeather, în Cluj-Napoca în perioada 8-13 aprilie vremea va fi însorită cu câțiva nori pe cer.

Maximele se vor situa în intervalul 22-27 de grade Celsius, în timp ce seara vor fi temperaturi cuprinse între 7 și 10 grade Celsius.

În a doua săptămână din interval, 14-21 aprilie, ploile își vor face simțită prezența în Cluj, iar temperaturile vor scădea.

Pe timpul zilei vor fi temperaturi cuprinse între 12 și 26 de grade Celsius, iar minimele vor coborî până la valoarea de 2 grade Celsius.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns