Posibilă mină marină, descoperită în Delta Dunării. O echipă pirotehnică investighează „obiectul metalic sferic”

Spread the love

O posibilă mină marină a fost descoperită, luni, pe braţul Chilia Veche, iar zona este monitorizată până la sosirea specialiştilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale care urmează să identifice obiectul respectiv, transmite News.

ro.

14:02 Reprezentanţii Forţelor Navale Române au anunţat că obiectul plutitor de pe braţul Chilia Veche va fi adus la mal controlat, iar scafandrii îl vor cerceta.

„Luni, 8 aprilie, Forţele Navale Române au pus în aplicare procedurile operaţionale, în urma raportării de către Garda de Coastă a unui obiect aflat în derivă pe Braţul Chilia, în zona Pătlăgeanca.

Obiectul este eşuat controlat la kilometrul 113, iar zona este monitorizată de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, în vederea limitării oricărui pericol.

Ulterior, scafandrii de luptă împotriva dispozitivelor explozive de la Centrul 39 Scafandri, ambarcaţi la bordul unei nave din compunerea Flotilei Fluviale, vor cerceta obiectul şi vor interveni, în conformitate cu procedurile specifice de clasificare şi neutralizare”, au transmis reprezentanţii Forţelor Navale.

13:07 „În cursul acestei dimineţi, în jurul orelor 09:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Delta» al judeţului Tulcea a fost alertat de către un echipaj al Poliţiei de Frontieră că în dreptul km fluvial 113, în apropiere de localitate Pătlăgeanca a fost identificat un obiect metalic sferic ce ar semăna cu o mină marină.

Imediat de la primirea informaţiei, a fost activată echipa pirotehnică în vederea deplasării la faţa locului, iar conducerea Inspectoratului, prin Centrul Operaţional, a informat instituţiile abilitate să intervină cu situaţia de fapt”, au anunţat, luni, reprezentanţii ISU Tulcea.

Ei au adăugat că a fost informată şi Căpitănia Tulcea pentru a aduce la cunoştinţă ambarcaţiunilor din zonă ori celor care urmează să tranziteze sectorul naval al Braţului Chilia Veche despre existenţa obiectului şi să acorde o atenţie sporită.

„În acest moment, echipajul pirotehnic a identificat obiectul în dreptul km fluvial 113-114, iar împreună cu un echipaj al Poliţiei de Frontieră asigură măsuri de monitorizare şi prevenire a unor evenimente până la ajungerea unei echipei de scafandri pirotehnicieni din cadrul Ministerului Apărării Naţionale care urmează să identifice obiectul şi să stabilească dacă este vorba de o mină marină istorică ori un altfel de obiect.

Recomandăm pe această cale ca toţi conducătorii de ambarcaţiuni să respecte indicaţiile autorităţilor prezente la faţa locului şi să reducă viteza de deplasare”, a mai transmis sursa citată.

(sursă foto Dreamstime)

Lasă un răspuns