Vineri, 5 aprilie, la sediul central al MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, a avut loc o întrevedere între Mihai Marcu, CEO și președinte al Grupului MedLife, și Makhtar Diop, Directorul general al International Finance Corporation (IFC), divizia de consultanță și investiții a Grupului Băncii Mondiale.
Întâlnirea a marcat un moment important în istoria colaborării dintre cele două organizații și a reafirmat angajamentul comun pentru consolidarea parteneriatului strategic între Grupul MedLife și IFC.
Cu două decenii de colaborare solidă, MedLife și IFC au lucrat împreună pentru a aduce inovație și îmbunătățiri semnificative în sectorul medical românesc.
În tot acest timp, pentru MedLife, acest parteneriat a fost sinonim cu investiții sănătoase și strategice, care au contribuit la dezvoltarea sustenabilă a celei mai mari rețele de unități medicale private din țară.
„Dorim să exprimăm recunoștința noastră față de IFC pentru parteneriatul solid de două decenii și pentru că a fost alături de noi încă de la deschiderea primului nostru spital, listarea la bursă și până astăzi, sprijin care a avut o contribuție semnificativă în propulsarea noastră în rolul de lider al serviciilor medicale private din România.
În tot acest timp, am reușit să construim cea mai mare rețea medicală privată din țară și să creștem accesul la servicii medicale de calitate la nivel național.
Vom continua în aceeași direcție, nevoile pacienților noștri fiind la baza strategiei noastre de creștere și dezvoltare”, a declarat Mihai Marcu, CEO și președinte MedLife.
Delegația IFC a vizitat Hyperclinica MedLife, ocazie cu care a subliniat impactul colaborării dintre cele două organizații asupra accesului la îngrijirea medicală de înaltă calitate în România.
Pe contul său X (ex-Twitter), Makhtar Diop, Managing Director al IFC, a scris că este încântat să asiste la transformarea impresionantă a MedLife dintr-o clinică mică în cea mai mare rețea privată de servicii medicale din România, cu un plan ambițios de expansiune.
El a mai declarat că a avut o discuție interesantă cu Mihai Marcu, reflectând asupra celor 20 de ani de colaborare dintre IFC și MedLife.
De-a lungul timpului, IFC a oferit sprijin esențial pentru creșterea și extinderea MedLife, facilitând deschiderea de noi spitale, extinderea Grupului în întreaga țară și consolidarea infrastructurii medicale la nivel național.
Prin intermediul diverselor forme de sprijin oferite – consultanță, finanțare și implicare în acționariat – IFC a fost un partener de încredere și valoros în parcursul de creștere și dezvoltare, fiind alături de MedLife în perioada de criză financiară a Româniai, în momentul listării sale la Bursă și până astăzi, când deține 4,5% din acționariatului companiei.
În prezent, Grupul MedLife dispune de cea mai puternică rețea de diagnostic și tratament din România, cu 700 locații proprii și partenere la nivel național și peste 6,5 milioane de pacienți unici care au apelat la servicii de prevenție, wellness, tratament și spitalizare.
Totodată, peste 800.
000 de angajați beneficiază de abonamente de servicii medicale prin intermediul abonamentelor MedLife.
IFC continuă să fie un susținător activ al companiilor românești, contribuind la creșterea economică a țării și la integrarea acestora în lanțurile valorice regionale și globale.
Cu o experiență vastă în investiții pentru creșterea accesului la servicii medicale, IFC reprezintă un partener strategic esențial, cu o viziune comună pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate.
Articol susținut de MedLife