Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, a revenit luni seară asupra declarației din timpul zilei în care a acuzat-o pe Mirela Neag, jurnalista HotNews.
ro, că i-a cerut scuze pentru ce urma să scrie.
Cîrstoiu a declarat la România TV că s-a grăbit când a făcut aceste declarații și că a interpretat greșit mesajul.
„Da, mi-o asum.
Am avut un schimb de mesaje duminică.
Voiam să le public eu, a făcut-o mai repede decât mine.
Eu am avut o relație foarte bună de colaborare cu doamna respectivă, sper să o am și în continuare.
Nu mi s-a părut abordarea, astăzi, în regulă în articolul respectiv.
E democrație, fiecare om își poate spune punctul de vedere.
Îți convine, nu-ți convine.
Eu am interpretat greșit „vă stric ziua”.
Probabil doamna își cerea scuze și eu am interpretat în alt sens.
E o eroare pe care mi-o asum.
Omorâți-mă, asta e!”, a declarat Cîrstoiu.
Întrebat de moderator de ce le-a atras atenția jurnaliștilor că pe mulți dintre ei i-a operat, chiar de cancer, Cîrstoiu a spus că declarațiile sale au fost greșit înțelese și că el ar fi vrut să sublinieze că a avut o relație bună tot timpul cu presa și că era mirat „de campania care se duce împotriva lui”.
Prezent la la Antena 3, luni seară, premierul Marcel Ciolacu a evitat un răspuns direct când a fost întrebat de declarațiile candidatului său la Primăria generală.
Cîrstoiu fusese anterior invitatul Antenei 3, dar subiectul nu a fost discutat.
După ce, alături de premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD-PNL Cătălin Cîrstoiu a susținut luni că a primit un mesaj de părere de rău de la ziarista Mirela Neag, HotNews.
ro a publicat mesajele pentru ca publicul să vadă care este adevărul.
Nu e nimic secret, sunt mesajele dintre un jurnalist și un candidat care solicită încrederea și votul locuitorilor Bucureștiului la alegerile din 9 iunie.
Luni, 8 aprilie, HotNews.
ro a publicat articolul „DOCUMENT: „Administrator e socrul.
Administrator e mama”, a răspuns Cătălin Cîrstoiu, acuzat de incompatibilitate într-un raport al Corpului de Control al Guvernului, pentru că a fost manager la stat și medic la propria clinică privată / Raportul, băgat la sertar, e publicat de HotNews”.
Tot luni, candidatul PSD-PNL Cătălin Cîrstoiu și premierul Marcel Ciolacu s-au întâlnit cu presa.
Întrebat de jurnaliști ce știe despre raportul în care Corpul de Control a susținut incompatibilitatea sa, Cîrstoiu a răspuns: „În primul rând că nu Corpul de Control al primului-ministru decide dacă cineva în țara asta e in stare de incompatibilitate sau conflict de interese.
Dar când apare un articol în presă și înainte primești mesaj de la jurnalist că îi pare rău ce scrie și că nu crede în ce scrie, e suficient”.
În realitate, mesajul pe care Cătălin Cîrstoiu l-a primit de la jurnalista Mirela Neag, care l-a contactat înainte de publicare, a fost: „Îmi cer scuze, știu că e duminică… Aveți un minut vă rog!”.
Apoi a început schimbul de mesaje, cu întrebări de la jurnalistă și răspunsuri de la candidat.
Nu a existat nici un alt mesaj de scuze sau de părere de rău din partea ziaristei HotNews.
ro, ceea ce poate fi văzut mai jos.