Când este vorba despre eclipse, sunt celebre scenele dramatice din filme în care mulți oameni adunați la un loc sunt uluiți că Soarele este, pentru scurt timp „mâncat” de ceea ce oamenii credeau că este un zeu, un monstru sau un fel de creatură fantastică.
Cum și-au dat oamenii seama ce se întâmplă în timpul eclipselor? Când aceste fenomene chiar au schimbat istoria? De ce ne fascinează așa de mult? Care a fost cea mai lungă perioadă de întuneric?Eclipsele totale de soare au fost mereu asociate de oameni cu mituri, legende și simboluri.
Multe dintre legende vorbesc despre o creatură celestă care „devorează” Soarele: un dragon în China și India, o broască uriașă în Vietnam, un jaguar în Argentina, un vampir în Siberia, o pereche de „lupi cerești” la vikingi sau un lup înfometat la populațiile pre-columbiene din America de Nord.
Fiind rare și spectaculoase, eclipsele totale de Soare i-au făcut pe oameni să le asocieze cu zei care voiau să le transmită mesaje sau cu forțe pe care nu le puteau înțelege.
I-au uimit, i-au îngrozit, i-au fascinat.
Nu trebuie să uităm că și o parte dintre oamenii din prezent cred în teorii ale conspirației care susțin, în mod eronat, că din cauza eclipselor se pot prăbuși comunicațiile la nivel mondial și că pot apărea uriașe pene de curent.
Eclipsele totale de Soare nu sunt doar foarte rare – sunt genul de eveniment pe care-l trăiești o dată în viață – dar sunt și spectaculoase, fiindcă în unele locuri pot dura și peste 4 minute, ceea ce este mult peste medie.
Nu doar că se face întuneric și animalele se comportă ciudat, însă scade și temperatura în plină zi.
Spre exemplu, la o eclipsă totală de Soare, produsă în Zambia, în 2001, temperatura a scăzut cu 9 grade C în timpul fazei de totalitate, fiind cea mai mare valoare despre care știm cu certitudine.
În general, temperatura scade cu 3-4 C pentru câteva minute.
În timpul fazei de maxim crește umiditatea relativă a aerului, iar cercetările au arătat și că în destule cazuri norii se risipesc pentru un timp.
Acum, la Marea Eclipsă din 2024, perioada de totalitate, în care este întuneric, ajunge chiar și la 4 minute și 28 de secunde, ceea ce nu este rău deloc, mai ales că la cele mai multe eclipse maximul este de sub 2 minute și jumătate.
Cea mai lungă perioadă de totalitate a fost la o eclipsă produsă acum aproape 2.
800 de ani, în largul coastelor kenyene și somaleze.
A fost întuneric pentru 7 minute și 28 de secunde și dacă erau oameni în zonă au trăit spaima vieții lor.
Se consideră că cea mai veche mențiune a unei eclipse datează de acum 5.
300 de ani, pe niște desene incizate în piatră, descoperite în Irlanda (spirale și cercuri descoperite în zona monumentelor megalutice e la Loughcrew).
O legendă chineză de acum patru milenii spune că o eclipsă de Soare i-a luat prin surprindere pe toți, așa că nu a fost timp să se dea poruncă să iasă arcașii și să tragă cu săgeți în dragonul care „înghițea” Soarele și nu a fost nici timp să fie scoși toboșarii care să sperie misterioasa creatură ce a adus noaptea în plină zi.
O altă legendă chineză spunea că cei doi astrologi imperiali ar fi fost beți și nu i-au spus împăratului că se va produce o eclipsă de Soare, așa că acesta a pus ca cei doi să fie uciși.
Scribii din Anyang (China) notau în jurul anului 1.
200 î Hr pe oase de animale sau pe carapace de țestoase cum au fost martori ai acestor eclipse care însemnau, după cum arată însemnările, că „Soarele a fost mâncat”.
Mayașii au ținut evidența eclipselor și aveau vaste cunoștințe de astronomie care le erau de folos și în agricultură, dar și în diversele ritualuri.
Referiri la eclipse sunt și în textele religioase, inclusiv o eclipsă de Lună care s-ar fi produs în vremea răstignirii lui Isus.
„Părintele” istoriei, Herodot, scria în anul 430 î Hr despre o bătălie indecisă între mezi și lidieni, luptă în timpul căreia s-ar fi produs o eclipsă de Soare, iar cele două părți au interpretat întâmplarea drept semn că ar fi mai bine să facă pace.
Estimări mai noi indică faptul că bătălia s-ar fi putut întâmpla în jurul anului 585 î Hr, dar totul trebuie luat cu precauție când este vorba despre scrierile lui Herodot, care nu a avut mereu informații „la prima mână” și care a scris despre lucruri care s-au întâmplat și cu peste 100 de ani în urmă și deci le-ar fi putut afla distorsionat.
Tot Herodot scria că unul dintre marii regi persani, Xerxes, ar fi fost martorul unei eclipse, înainte de a porni campania de cucerire a Atenei, iar marii preoții, la întrebarea lui, l-au sfătuit să pornească, asigurându-l că eclipsa este un semn că zeii sunt de partea lui.
Xerxes, după o serie de întâmplări, a sfârșit prin a fi asasinat.
Și istoricul grec Tucidide descrie o eclipsă care s-ar fi produs în timpul unei bătălii între atenieni și spartani, din Războiul Peloponeziac, undeva în jurul anului 431 î hr.
Pe vremea romanilor, învățați precum Pliniu cel Bătrân și Cicero au scris despre eclipsele totale care erau considerate evenimente de importanță capitală.
În anul 71, filozoful grec Plutarh descria, în premieră, coroana solară văzută în timpul unei eclipse solare.
În statul american New Mexico, în Chaco Canyon, au fost descoperite petroglife create acum aproape un mileniu de populațiile indigene Pueblo, fiind reprezentări ale unor eclipse, una dintre ele producându-se în anul 1097.
Populațiile din acele locuri erau foarte interesate de studierea Soarelui.
După anul 1100, cronicarii din Scoția descriau o eclipsă totală de Soare la care perioada de totalitate a fost extrem de lungă, 4 minute și jumătate.
Unul dintre cronicari lega în mod eronat evenimentul de moartea regelui Henric I, sugerând că Soarele „și-a înfășurat fața glorioasă într-un întuneric hidos ce a tulburat inimile oamenilor”.
Mai târziu, despre o eclipsă de Lună petrecută în 1453, cu puțin timp înainte de căderea Constantinopolului, se spune că a afectat grav moralul locuitorilor orașului asediat.
Un episod de la 1504 este legat de Cristofor Columb și Lumea Nouă: se spune că exploratorul știa despre o eclipsă de lună care urma să se producă pe 1 Martie și s-ar fi folosit de acest episod pentru a-i uimi pe indigenii din Jamaica și pentru a-i convinge să ajute echipajul cu provizii.
„Zeul care mă apără vă va pedepsi.
.
.
dacă luna își va schimba culoarea în această noapte și își va pierde lumina – aceste lucruri vor fi dovezi ale relelor ce vă vor fi trimise din ceruri”, le-ar fi spus Columb, locuitorilor din Jamaica de azi.
După 1700 tot mai mulți astronomi au studiat cu mare interes eclipsele și au tot făcut descoperiri, dând și numele unor termeni care astăzi sunt des întâlniți când vorbim despre eclipse.
Spre exemplu, termenul „coroană” solară a fost creat de un astronom spaniol pe nume José Joaquín de Ferrer, după ce a studiat o eclipsă de la 1806.
După 1850 observațiile au fost mai puțin descriptive și mai mult bazate pe știință și pe noile tehnologii.
Un eveniment special a fost în vara lui 1851, pentru că un fotograf pe nume Julius Berkowski a fost primul care a fotografiat cu succes faza de totalitate a unei eclipse, la observatorul astronomic de la Königsberg (pe atunci în Prusia, acum Kaliningrad, Rusia).
Expunerea a fost de 84 de secunde, iar faza de totalitate a durat acolo aproximativ 3 minute.
Atunci a fost prima eclipsă despre care știm că a fost intens studiată în mai multe locuri, find organizate expediții științifice în Europa pentru a fi analizat fenomenul ceresc.
De atunci s-a întâmplat asta la aproape orice eclipsă.
La o eclipsă totală de la 1878 mai multe grupuri de astronomi au decis să observe de la diverse altitudini, iar concluzia a fost că se vede mult mai bine coroana solară la altitudini mai mari, după cum au arătat observațiile efectuate atunci de la peste 4.
000 m alt (vârful Pike’s Peak), comparate cu cele de la altitudini mult mai mici.
Una dintre cele mai faimoase eclipse din istorie a fost cea din data de 29 mai 1919 care a avut o durată maximă de aproape șapte minute.
Nu a rămas celebră pentru acest lucru, ci deoarece a fost eclipsa la care a fost verificată una dintre teoriile fundamentale ale lui Einstein: cea a relativității generale.
Teoria în cauză nu putea fi verificată în orice zi, fiindcă observațiile necesare se puteau face cel mai bine în timpul unei eclipse de Soare, deoarece nu putem fotografia stelele în vecinătatea Soarelui decât în timpul eclipselor totale, când cerul este suficient de întunecat.
O eclipsă totală de Soare se produce pe plan mondial în medie o dată la 18 luni, dar poate fi văzută numai într-o anumită zonă restrânsă.
Pot trece sute de ani între două eclipse totale de Soare ce pot fi vizibile în același loc.
O eclipsă de Soare apare atunci când Luna trece între Pământ și Soare, obturând astfel total sau parțial discul solar pentru un observator aflat pe Pământ.
De ce se produc eclipse de Soare? Luna se rotește în jurul Pământului, iar Pământul și Luna se rotesc în jurul Soarelui.
Uneori se întâmplă ca Luna să se intercaleze între Pământ și Soare, blocând lumina acestuia.
Distanța Pământ-Soare este de 400 de ori mai mare decât cea dintre Pământ și Lună, iar diametrul Soarelui este de circa 400 de ori mai mare decât cel al Lunii.
Pe bolta cerească, diametrul aparent al Soarelui și al Lunii sunt aproape identice, iar când Luna se află exact între Pământ și Soare, de pe Terra pare că discul Lunii acoperă aproape complet discul Soarelui.
Aceasta este eclipsa totală de Soare.
Eclipsele nu sunt interesante doar pentru publicul larg, ci și pentru cercetători, fiindcă reprezintă o bună ocazie să studieze coroana solară, o regiune care este în general dificil de analizat, tocmai fiindcă soarele este așa de strălucitor.
Eclipsele au devenit în prezent spectacole spre care se îndreaptă milioane de oameni cu mașina trenul și autobuze, iar alte sute de milioane de oameni le urmăresc live pe internet.
Cel mai bun exemplu este eclipsa din America de Nord, de pe 8 aprilie, care a stârnit un interes uriaș, mai ales că în interiorul benzii de totalitate locuiesc 32 de milioane de oameni și alte milioane se vor deplasa spre zonele unde se va face întuneric în miezul zilei timp de 3-4 minute.
S-a scris enorm despre această eclipsă și cresc de la zi la zi căutările pe Google legate de unde se poate vedea cel mai bine și unde va fi senin în acele minute cruciale.
Sunt orașe care, pentru prima oară în istoria lor, vor avea turiști, iar în unele locuri pregătirile au început în urmă cu 2-3 ani, pentru că eclipsa este „evenimentul secolului” în orașele care s-au nimerit să fie în interiorul benzii de totalitate.
Surse: NASA, ESA, National Geogtaphic, space.
com, astronomy.
com, BBC, AFP, New York Times, Washington Post
