Judecătoria Sectorului 2 a decis vineri revocarea ordinului de protecţie emis de Secţia 6 Poliţie pe numele lui Silvestru Şoşoacă, soţul Dianei Şoşoacă, el scăpând astfel şi de brăţara electronică montată la picior, după ce senatoarea l-a acuzat că a agresat-o „emoţional şi fizic”.
Instanța a admis cererea formulată de Silvestru Șoșoacă, de revocare a ordinului de protecţie provizoriu emis în 2 aprilie, la solicitarea senatoarei.
Decizia instanței este definitivă.
Înainte de pronunțarea deciziei instanței, Silvestru Şoşoacă a fost prins de poliţişti şi dus la secţia de poliţie pentru încălcarea ordinului de protecţie, după ce a trecut cu maşina prin faţa casei unde locuieşte Diana Şoşoacă şi s-a declanşat alarma în sistemul de la poliţie.
„La data de 5 aprilie 2024, a fost emisă o alertă de proximitate cu privire la faptul că bărbatul a încălcat măsura dispusă prin ordinul de protecţie provizoriu, emis anterior.
Poliţiştii Secţiei 6 s-au deplasat la faţa locului, bărbatul în cauză fiind depistat şi condus la secţia de poliţie, în vederea întocmirii unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea oricărei măsuri dispuse prin ordinul de protecţie.
Ulterior, poliţiştii au fost informaţi cu privire la revocarea ordinului de protecţie, context în care sistemul de monitorizare urmează a fi demontat”, a anunțat Poliţia Capitalei.
Senatoarea Diana Şoşoacă și-a acuzat soţul că a agresat-o „emoţional şi fizic”, astfel că în 2 aprilie a fost emis ordin de protecţie, iar bărbatul a fost chemat la Poliţie, unde i-a fost montată o brățară electronică.
Silvestru Şoşoacă a acuzat, la rândul său, că poliţiştii nu l-au audiat înainte de a-i monta brăţara de supraveghere şi că de fapt el este cel care a fost ameninţat.
„Am o grămadă de mesaje în care am fost ameninţat şi chiar foarte grav (.
.
.
) Am fost doar într-o cameră tehnică (la Secţia de Poliţie, n.
r.
), unde mi s-a montat chestia aia şi am completat nişte fişe referitoare la aparate, să nu le deteriorez.
Nu am fost audiat (.
.
.
) Nu am voie să mă apropii la mai puţin de 200 de metri de ea, de locul ei de muncă de la cabinetul de avocat, de casă şi, culmea, de Senatul României.
Adică de Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire din lume.
Are mai mult de 200 de metri.
Şi nu am acces acolo, deşi ea lucrează doar câteva ore pe săptămână.
Dar eu nu am voie să mă aduc acolo în niciuna din zile”, declara joi Silvestru Şoşoacă, înainte de a intra în sala de judecată, unde a contestat ordinul de protecţie emis pe numele lui, conform Agerpres.
Cei doi se află în plin proces de divorţ, Silvestru Şoşoacă fiind cel care a depus pe 27 martie o cerere la Judecătoria Sectorului 2, însă magistraţii nu au stabilit încă un termen de judecată.
În 24 februarie, Silvestru Șoșoacă a fost dat afară din partidul condus de soția sa, SOS România, după ce inițial fusese suspendat din funcția de vice-președinte.
După decizia privind excluderea din partid, Silvestru Șoșoacă a dezvăluit, la România TV, că are de gând să divorțeze de Diana Șoșoacă.
Silvestru Șoșoacă a susținut că s-a certat zilnic cu soția sa, iar prin acest scandal senatoarea „face jocurile PSD-ului”.
Citește și: