Şefa guvernului din Islanda anunță că demisionează şi va candida la preşedinţie

Spread the love

Prim-ministrul islandez Katrin Jakobsdottir a anunţat vineri că va demisiona din funcţie şi va candida la preşedinţie, au relatat postul public de televiziune RUV şi cotidianul Morgunbladid, preluate de Reuters și News.

ro.

Nu este deocamdată clar cine îi va succeda lui Jakobsdottir în funcţia de prim-ministru, pe care o deţine din 2017.

„Am decis să cer să fiu eliberată din funcţia de prim-ministru al Islandei şi să candidez la viitoarele alegeri prezidenţiale”, a declarat Jakobsdottir într-un mesaj video.

De profesie filolog, ea are 48 de ani şi face parte din Partidul Verde de Stânga.

Islanda va organiza alegeri prezidenţiale la 1 iunie pentru a-şi alege noul şef de stat, o funcţie în mare parte ceremonială, fără rol de elaborare a politicilor publice.

Statul insular, cu aproape 400.

000 de locuitori, se confruntă cu incertitudini după recentele erupţii vulcanice care au declanşat evacuarea pe termen nelimitat a mii de persoane, adăugând presiuni asupra unei economii care este deja încercată de o inflaţie ridicată şi rate ale dobânzii în creştere.

Islanda face parte din Spaţiul Economic European, dar nu este membră a UE.

În schimb, este membră NATO, deşi nu are o armată propriu-zisă.

Actualul preşedinte al Islandei, Gudni Johannesson, în vârstă de 55 de ani şi de profesie istoric, a anunţat în discursul de Anul Nou că nu va mai candida pentru un nou mandat.

El se retrage după două mandate în fruntea ţării.

Ales după o campanie de succes în 2016, Guðni declarase că va avea cel mult trei mandate, adică va sta 12 ani la putere.

În discursul de Anul Nou a spus însă că a luat în considerare cu atenţie posibilitatea de a candida pentru un al treilea mandat, dar a ajuns la concluzia că într-o societate democratică nu este sănătos ca o persoană să se considere de neînlocuit.

Lasă un răspuns