O filmare continuă din avion de pe 319 kilometri de autostradă, cel mai lung șantier aflat în execuție în acest moment în România, a fost realizată și prezentată în patru episoade de către Asociația Pro Infrastructura.
Filmarea surprinde avansul, dar și întârzierile de pe tronsoanele Autostrăzii „Moldovei” A7, aflate în lucru, unele cu termene de finalizare în acest an.
În aceste zile, Asociația Pro Infrastructura a prezentat „ceea ce nimeni, niciodată, nu a mai făcut la noi în țară: o filmare continuă din avion de pe 319 kilometri de autostradă, cel mai lung șantier aflat în execuție în acest moment în România.
”Pro Infrastructura, este una din cele mai importante voci ale societății civile pe partea de monitorizare a proiectelor de infrastructură din țară.
Filmarea cu avionul a fost făcută din direcția Nord (începând de la Pașcani) spre Sud (până la intersecția A7 cu A3 în apropiere de Ploiești).
Despre primul tronson din A7 din direcția Nord spre Sud, Pro Infrastructura spune că imaginile arată că „forța celui mai puternic și harnic antreprenor general de pe rutier din România nu este nici pe departe suficientă pentru a duce, în ritmul obișnuit, toți cei 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care-i are acum în portofoliu”.
„Chiar dacă am adăuga, cu indulgență, încă un punct procentual aferent diferenței dintre lucrările executate la zi și cele raportate la ultima actualizare CNAIR, abia dacă am ajunge la un progres fizic mediu real de 5,5% între Pașcani și Bacău, astăzi.
Adică doar 0,5% avans mediu lunar în cele 11 luni scurse de la emiterea ordinului de începere.
Este absolut evident că întârzierea care trebuie recuperată în cele 19 luni rămase este colosală.
Misiune practic imposibilă având în vedere că UMB trebuie să livreze până la sfârșitul lui 2025, conform termenelor asumate prin contracte, TOȚI cei 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care-i are în tolbă, cu excepția ciotului A1 Margina-Holdea scadent în 2026”, susține Pro Infrastructura.
Vezi filmarea mai jos: Despre „al doilea episod” – filmarea din avion a sectorului Bacău – Focșani – Pro Infrastructura spune că „este aproape la fel de trist” ca primul și subliniază din nou că „UMB, cel mai puternic și harnic antreprenor general de pe rutier din România, are și aceste șantiere întârziate din cauza lipsei de capacitate, neputând să mobilizeze utilaje și oameni îndeajuns ca să ducă în ritmul obișnuit toți cei 388 kilometri de autostradă și drum expres din portofoliu”.
„Astfel, pe lotul din nord am avea, la zi, execuție de 5% în 11 luni scurse de la emiterea ordinului de începere, deci doar 0,45% lunar.
Pe mijloc este ceva mai bine, 13% în 11 luni, adică 1,2% pe lună.
Iar în sud avem 18% în fix un an de zile, așadar 1,5% avans mediu, dar tot insuficient.
Un progres de 100% sau măcar 95% (pentru deschidere) în 30 de luni impune o cadență medie de 3,1-3,4%.
Ca să-și onoreze termenele asumate, UMB ar trebui să pună în teren 4,5-5%, respectiv 6,5% din lucrări, în medie, în fiecare lună, de astăzi! Adică o creștere a mobilizării, imediată, de 10 ori (!) pe nord și de 3-4 ori în mijloc și la sud față de cea avută în primul an scurs deja din contract.
Orice zi care trece fără să se atingă acest ritm adaugă, matematic, noi întârzieri.
Concluzia? Aceeași ca ieri: și pe segmentul Bacău-Focșani, la fel ca pe Pașcani-Bacău, decalajele care trebuie recuperate în cele 19, respectiv 18 luni rămase sunt enorme.
Deci misiune practic imposibilă având în vedere că UMB trebuie să livreze până la sfârșitul lui 2025, conform termenelor asumate prin contracte, TOȚI cei 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care-i are în tolbă, cu excepția ciotului A1 Margina-Holdea scadent în 2026”, spune Pro Infrastructura.
Vezi mai jos video:Al treilea episod publicat de Pro Infrastructura „ne arată forța UMB demonstrată în trecut, fiind singurul șantier prin care-și onorează momentan blazonul.
Dar, în ciuda mobilizării exemplare de aici, inaugurarea ÎNTREGII secțiuni de 80 kilometri, pe profil complet, dintre Focșani și Buzău este practic imposibilă în 2024 așa cum au promis deopotrivă politicienii și constructorul”, după cum susține asociația.
„Așadar, pe celebra cocoașă de la Focșani să zicem că suntem azi la 35%.
Termenul este august 2024, deci 5 luni rămase.
Ca să se deschidă la ~95%, înseamnă că trebuie pus în teren un procent de 60%, deci 12% avans lunar mediu! Exclus.
Fezabil octombrie, 8,5% cadență pe un lot mic de 11 kilometri.
Pe Mândrești-Râmnic avem 31%.
Livrarea în decembrie înseamnă ~64% în 9 luni, deci peste 7% medie lunară pe 36 kilometri! Vise.
Fezabil aprilie 2025, în termenul contractual, adică 5% pe lună (include sezonul prost de iarnă).
Pe Râmnic-Buzău Nord calculul este similar, putem spera la aprilie 2025.
Pe ciotul buzoian suntem la 31% astăzi și, contractual, trebuie să fie gata în august 2024 dar este practic imposibil, mai ales că aici avem podul imens peste Buzău care nici măcar nu are pilele gata.
Oricum ar fi muzeu fără continuarea spre Ploiești, doar nodul Vadu Pașii ar fi folosit.
Dincolo de procentele de progres fizic, este analiza punctelor critice.
Dacă la terasamente și asfalt munca este (relativ) ușoară și puternic mecanizată, la structuri e mult mai migălos și depinzi foarte, foarte mult de factorul uman.
Nu avem NICIO grindă instalată pe NICIO structură între Focșani și Buzău! Multe pasaje și poduri nu au toate pilele gata, ba chiar la multe încă se lucrează la fundații.
Pe lângă toate acestea vin și finisajele: grosier 80 kilometri (fără bretelele din noduri!) înmulțiți cu 4 rânduri de parapete de protecție.
Plus marcajele care, la 80 km, nu sunt deloc de neglijat ca timp de aplicare.
Șanțuri, iluminat, spații servicii? Nici nu le mai socotim, nu ne trebuie.
Fezabilă este deschiderea (în octombrie) pe celebra cocoașă între nodurile Focșani Nord și Mândrești și poate, la final de an, până la Slobozia (DJ205R) dacă se concentrează pe podurile peste Râmna și Milcov.
Sau (sau!) poate că e mai ușor ceva între Buzău și Râmnicu Sărat dar acolo avem alt pod-mamut, cel peste Râmnic.
Ori să se facă o descărcare provizorie pe unul din drumurile județene.
Multe scenarii și o singură certitudine: NU vom circula pe TOȚI cei 80 de kilometri dintre Focșani Nord și Buzău Nord-Est în 2024”, arată analiza Asociației Pro Infrastructura.
Vezi filmarea de pe Focșani – Buzău mai jos:Ultimul „episod” publicat de Pro Infrastructura este „teribil de frustrant”, iar „termenele asumate vor fi depășite cu brio și riscăm să nu inaugurăm nimic în acest an”, după cum susține organizația.
„Stadiul fizic oficial este 44,7%.
Ca în episoadele trecute, dacă mai adăugăm cu indulgență 2-3 puncte procentuale, să zicem că suntem la 47% astăzi.
Deschiderea cere cel puțin 95%, deci 48% în 6,5 luni ar însemna un avans mediu lunar de 7,4%.
Iar pentru decembrie 2024 ar fi nevoie de o cadență minimă ~6%.
Șansele să vedem 6-7% progres lunar constant pe 28 kilometri sunt zero, mai ales că bulgarii de la Trace nu au deloc forță și au cea mai mare bucată din tronson, aproximativ 19 km.
Extrem de greu, doar strict teoretic posibil, cu mari eforturi concentrate, cu preluarea de către Coni (care se mișcă mai bine) a unor lucrări de la Trace, putem avea o deschidere parțială între nodul Mizil și nodul Clondiru/DJ203C.
Pe Mizil-Dumbrava/Ploiești contractul a fost semnat cu italienii de la Pizzarotti în 16.
06.
2022, are ordin de începere emis în 22.
08.
2022 cu 20 luni execuție directă, așadar termen inițial 22.
04.
2024 care însă a fost extins cu 153 zile până pe 24.
09.
2024.
Stadiul fizic oficial este 50,02%.
Folosind același raționament descris mai sus, să spunem că suntem la 52,5% astăzi.
Deschiderea la 95% în termenul asumat cere un avans mediu lunar de minim 7%, respectiv 4,7% cadență constantă dacă vrem inaugurarea la sfârșit de 2024.
Șansele ca Pizzarotti să fie gata la final de septembrie sunt zero, fără îndoială.
La fel ca la vecini, deschiderea la sfârșitul lui 2024 este strict teoretic posibilă.
Aici problema e alta: deși procentual volumul de muncă rămas este mai mic, misiunea este la fel de grea, dacă nu mai grea fiindcă structurile italienilor sunt mult, mult mai complexe.
Uitați-vă, de exemplu, doar la nodul A7-A3.
Și aici, teoretic, ar fi posibilă o deschidere parțială, cu o concentrare puternică, între Albești-Paleologu (DN1D) și Mizil.
Dacă adăugăm Mizil-Clondiru.
.
.
nu ar fi deloc rău! Dar pentru aceste flic-flacuri contractuale și tehnice trebuie cap ȘI picioare în cantități considerabile, atât de la oficialii CNAIR cât mai ales de la cei trei antreprenori”, arată analiza Pro Infrastructura.
Vezi filmarea mai jos:Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina.
De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie.
Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.
Până în acest moment au fost contractate toate tronsoanele pe PNRR, ultimul tronson contractat fiind Petroasele – Buzău (cca 13,9km), cel mai rămas în urmă dintre loturi.
De la Buzău până la Pașcani Autostrada A7 are același constructor – românii de la UMB.
Pentru sectorul A7 Pașcani – Suceava, scoaterea execuției la licitație este așteptată în acest an.
Pentru sectorul Suceava – Siret, o lansare a licitației pentru contractul de execuție ar putea veni la final de an sau la începutul anului viitor.
VEZI ȘI:HARTĂ INTERACTIVĂ.
„Autostrada Vestului” și legătura cu Ungaria.
Detaliile și traseul celei mai noi șosele de mare viteză ce se va construi în România VIDEO Următoarea autostradă care se inaugurează.
Cum arată lotul de lângă București care va fi deschis în aprilie