Victorie istorică pentru Corvinul Hunedoara-CFR Cluj, 4-0

Spread the love

  Chiar din primele minute ale meciului, CFR Cluj a rămas în 10 oameni, după ce Tachtsidis a fost eliminat în urma unei lovituri aplicate unui adversar, fiind sancționat de arbitru.

  Meci slab pentru CFR Cluj, care nu a reușit o mobilizare pe măsura așteptărilor în teren.

Golurile echipei adverse au curs efectiv.

Primul gol a venit înainte de încheierea primei reprize, min.

43, în urma loviturii aplicate de Lică în poarta CFR-ului.

 După deschiderea reprizei secunde, Coman a marcat al doilea gol, min.

50, în favoarea gazdelor.

CFR Cluj nu a avut timp nici să iși revină.

În mai puțin de douăzeci de minute, echipa din Gruia a mai încasat un gol, min.

67, marcat de Daniel Pîrvulescu.

 Minutele de prelungiri nu au făcut decât să prelungească și mai mult agonia clujenilor, iar în final, 90+2, CFR a primit și „golul umilinței”, marcat de Ionuț Pop.

 Rezultatul așteptat de clujeni nu s-a concretizat, astfel că echipa lui Florin Maxim își continuă drumul în Cupa României și va juca în semifinale cu învingătoarea din partida FCU Craiova–FC Voluntari.

Echipele de start:Corvinul Hunedoara: Lefter – Velisar, Lică, Manolache, Iacob – Hrezdac, Bradu – Neacșa, Lupu, Pîrvulescu – Coman.

Rezerve: Blaga, Pop, Nicolae, Ion, Chindriș, Hergheligiu, Câmpan, Mitran, Predică.

 Antrenor: Florin MaximCFR Cluj: Sava – Manea, Mogoș, Boben,  Camora – Muhar, Keita, Tachtsidis – Deac, Michael, Otele.

Rezerve: Hindrich, Alexandru, Mamic, Aussi, Filip, Fica, Falco, Serebe, Bîrligea.

 Antrenor: Adrian MutuCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns