Uniunea Europeană investighează o licitaţie din România pentru construirea unui parc fotovoltaic. Ofertanţii sunt companii chineze

Spread the love

Uniunea Europeană a deschis două investigaţii pentru a stabili dacă doi ofertanţi chinezi au beneficiat în mod excesiv de subvenţii în ofertele lor în cadrul unei licitaţii publice pentru un parc fotovoltaic în România, a anunţat miercuri Comisia Europeană.

Primul consorţiu investigat este format din ENEVO Group din România şi o filială a companiei chineze LONGi Green Energy Technology.

Al doilea implică filiale ale companiei chineze de stat Shanghai Electric Group, informează Reuters.

Potrivit unui oficial UE, valoarea totală a contractului este de aproximativ 375 de milioane de euro.

Vezi mai multe articole din categoria economic Comisia a declarat că a fost justificată deschiderea unor investigaţii aprofundate, deoarece există suficiente indicii că ambele firme chinezeşti au beneficiat de subvenţii străine care au denaturat piaţa unică a UE.

În conformitate cu reglementările UE privind subvenţiile externe, care se aplică din iulie 2023, companiile sunt obligate să notifice Comisia Europeană, care trebuie apoi să evalueze dacă subvenţiile permit companiilor să prezinte oferte excesiv de avantajoase.

Lasă un răspuns