Un grup de 44 de țări susține la Haga înființarea unui tribunal special pentru crimele comise de Rusia împotriva Ucrainei

Spread the love

Un grup de 44 de țări s-au pronunțat la Haga în favoarea creării unui tribunal special care să judece crimele comise de Rusia împotriva Ucrainei, o declarație comună în acest sens fiind adoptată la conferința „Restabilirea dreptății pentru Ucraina”, relatează Ukrinform.

„Condamnăm ferm toate crimelor internaționale comise de Federația Rusă împotriva Ucrainei; aceste acte, inclusiv tentativa de anexare ilegală a regiunilor Ucrainei, sunt încălcări flagrante ale Cartei ONU, sunt o încălcare a dreptului internațional care implică responsabilitatea de stat a Federației Ruse, amenință pacea și securitatea internațională, pun sub semnul întrebării respectul față de ordine bazată pe reguli și subminează valorile democratice”, se arată în declarația publicată pe portalul juridic al guvernului olandez, cel care a găzduit conferința.

Țările semnatare au subliniat necesitatea eforturilor comune de a asigura o investigare adecvată a crimelor comise în războiul împotriva Ucrainei și ca Rusia să poarte responsabilitatea pentru toate încălcările dreptului internațional.

Cele 44 de țări semnatare sunt: Albania, Andorra, Australia, Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Canada, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Letonia, Liechtenstein , Lituania, Luxemburg, Malta, Moldova, Monaco, Muntenegru, Olanda, Noua Zeelandă, Macedonia de Nord, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, San Marino, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina, Marea Britanie și SUA.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat după adoptarea declarației că, dacă la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei ideea înființării unui tribunal internațional care să judece crimele sale împotriva Ucrainei era privită cu scepticism, acum ea este susținută de numeroase țări, lucru ilustrat de declarația adoptată după conferința organizată la Haga.

„Sunt recunoscător tuturor acelor țări care recunosc importanța de a avea rezultate în această chestiune.

Sunt convins că, lucrând împreună, vom putea găsi toate soluțiile necesare pentru a face din tribunal o realitate.

Mai avem nevoie de un salt înainte pentru a finaliza această muncă”, a declarat Kuleba, citat de Ukraîinska Pravda.

Înainte de conferință Kuleba remarcase că subiectul înființării unui tribunal special care să judece crimele rusești este singurul în care nu s-au înregistrat progrese practice din cauza disputelor privind modul în care acesta să fie organizat.

Olanda a declarat încă din decembrie 2022 că ar fi dispusă să găzduiască un astfel de tribunal, și mai multe state, inclusiv Statele Unite și România, s-au pronunțat anterior în favoarea ideii însă ea nu a avansat în mod real, după cum a amintit și șeful diplomației ucrainene.

Astfel de tribunale speciale au fost înființate după al Doilea Război Mondial pentru a judeca crimele comise de Germania și Japonia, dar și după războaiele din Iugoslavia.

Urmărește ultimele evoluții din a 770-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.

RO.

Lasă un răspuns