Primăria Sectorului 4 a lansat licitația pentru desemnarea constructorului liniei de metrou Gara de Nord-Progresul

Spread the love

Primăria Sectorului 4 a lansat în sistemul electronic de achiziții publice licitația pentru desemnarea proiectantului și constructorului pentru extinderea magistralei de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul.

Valoarea proiectului este de circa 2,5 miliarde de euro.

În următoarele maximum 15 zile, documentația va fi verificată de către reprezentanții Agenției Naționale de Achiziții Publice (ANAP), urmând ca la finalul acestei perioade, în cazul în care nu vor fi necesare clarificări sau completări, anunțul de participare să devină public pentru toți operatorii economici interesați.

„Din acel moment, aceștia vor avea la dispoziție un termen de 60 de zile în care să depună ofertele, urmând ca, după atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și de execuție, câștigătorul/câștigătorii licitației să aibă la dispoziție un termen total de 60 de luni pentru construcția efectivă”, a anunțat Primăria Sectorului 4.

Din acest interval, primele 10 luni sunt destinate primei faze de proiectare.

„Ulterior, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât și cele de construire.

Pentru realizarea acestui obiectiv de importanță strategică pentru Capitală, Sectorul 4 a depus deja cererea de finanțare în valoare totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesați prin ”Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027.

Această investiție este, probabil, cea mai mare investiție din București din ultimii ani, gradul de finanțare fiind de sută la sută”, a mai comunicat instituția.

Proiectul extinderii M4, între Gara de Nord și Gara Progresul, (.

.

.

) generează nu doar dezvoltarea infrastructurii critice, ci și locuri de muncă bine plătite”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, în cadrul unei conferințe de presă organizate la stația de metrou Tudor Arghezi.

Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov.

Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Stațiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități, spun reprezentanții Primăriei Sectorului 4.

Stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor.

La conferința de presă a participat și Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex.

„Prin extinderea magistralei M4 se va crea o linie importantă pe axa Nord-Sud, facilitând astfel transportul între Aeroportul Otopeni, Aeroportul Băneasa, Gara Băneasa, Gara de Nord și Gara Progresul.

Mai mult, avem în lucru legătura magistralei M6 cu stația 1 Mai, astfel încât locuitorii vor putea să parcurgă distanța de la Aeroportul Otopeni la Gara Progresul, eventual la viitorul aeroport care se va construi în partea de Sud”, a declarat Mariana Miclăuș.

Lasă un răspuns