Mihai Silvășan va fi prezent la finalul lunii iunie la Atena, acolo unde va avea loc un congres al antrenorilor din Euroligă.
Evenimentul este organizat de către Euroleague Head Coaches Board, iar tehnicianul nostru este membru încă din toamna lui 2022.
Congresul se va desfășura în perioada 20-23 iunie la Sala Glyfada din capitala Greciei și va reuni toți tehnicienii care au absolvit școala de antrenori a Euroligii.
Cu această ocazie, Mihai Silvășan va susține un curs în a doua zi a evenimentului.
De notat faptul că la masterclass-ul antrenorului de la U-Banca Transilvania se poate înscrie oricine.
La Congres au primit invitații să țină cursuri doi antrenori din BKT EuroCup, Mihai Silvășan și Danny Franco de la Hapoel Tel Aviv.
De asemenea, vor mai susține prezentări antrenori secunzi, preparatori fizici și scouteri.
Nu vor lipsi nici cei 4 antrenori care își vor conduce formațiile în Final Four-ul Euroligii.
Euroleague Head Coaches Board a fost creat ca un ONG în anul 2019.
Proiectul s-a concretizat odată cu un workshop al antrenorilor desfășurat la Barcelona, iar Željko Obradović a fost desemnat atunci președinte, în vreme ce Pablo Laso a primit funcția de vicepreședinte.
Scopul forului este să unească antrenorii europeni și să pregătească tineri pentru această profesie.
„Sunt extrem de onorat pentru faptul că am fost invitat să țin un curs la clinicul de antrenori al Euroleague Head Coaches Board.
Eu fac parte din această organizație de aproximativ un an și jumătate, însă faptul că voi ține un curs pe teren va fi emoționant.
În același timp sunt foarte motivat să fiu bun acolo, să reprezint clubul și țara cu mândrie și, evident, îmi doresc să progresez tot mai mult”, a declarat Mihai Silvășan.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro