Europa a încheiat iarna cu un nivel record de gaze naturale în depozite, regiunea fiind într-o poziţie mult mai bună decât cea anticipată, scrie FT, citat de Ziarul Financiar.
Europa încheie iarna cu depozitele de gaz la un nivel record Nivelul gazului din depozite la finalul lunii martie în Uniunea Europeană, perioadă considerată sfârşitul iernii în industrie, a fost de 58,72% conform Gas Infrastructure Europe, fiind cu 3% mai mare faţă de perioada similiară a anului trecut.
Iarna blână de pe continent, importurile ridicate de GNL, dar şi activitatea industrială slabă au ajutat la menţinerea sub control a consumului de gaz.
Cererea a fost cu 20% mai mică faţă de mediile perioadei 2019-2021, arată datele Bruegel.
Vezi mai multe articole din categoria externe Faptul că Uniunea Europeană se găseşte într-o situaţie confortabilă „este o supriză pentru toată lumea”, a declarat Ana Maria Jaller-Makarewicz, lead energy analyst la Institute for Energy Economics and Financial Analysis.
„La începutul crizei din energie am crezut că vom avea o mulţime de probleme”, explică aceasta.
Deciziile UE privind importul de GNL şi implementarea măsurilor de economisire a energiei „au fost foarte importante”, arată Ana Maria Jaller-Makarewicz.
Criza energiei a început 2021 pe măsură ce continentul a ieşit dintr-o iarnă dură cu rezervele aproape goale.
Problemele s-au accentuat pe măsură ce Rusia a decis să trimită mai puţin gaz în Europa, ca tactică de a pune presiune pe ţările occidentale pentru a deschide controversata conductă Nord Stream 2.