11 organizații non-guvernamentale au avertizat miercuri asupra modului în care România pune în aplicare Regulamentul UE privind serviciile digitale menit să combată conținutul ilegal și dezinformarea pe internet.
„Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la proiectele ANCOM care ignoră impactul asupra drepturilor fundamentale și impun cerințe legale și birocratice stricte pentru categorii extrem de largi de persoane fizice și juridice”, susțin organizațiile.
Regulamentul UE Digital Services Act (DSA) a intrat în vigoare în februarie 2024, iar legea română de implementare (Legea 50/2024) a fost publicată în Monitorul Oficial pe 19 martie 2024.
Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM), condusă de Valeriu Zgonea, a fost desemnată coordonatorul național al serviciilor digitale, fiind responsabilă de respectarea Regulamentului privind serviciile digitale de către furnizorii de servicii intermediare.
Legea creează un mecanism prin care autoritățile sau instituțiile publice ce dețin competențe pe anumite sectoare sau domenii de activitate pot emite ordine pentru eliminarea unui anumit conținut considerat ilegal conform normelor naționale și amenzi pentru nerespectarea obligațiilor.
Furnizori de servicii intermediare vor fi obligați să se notifice la ANCOM în maxim 45 de zile de la începerea activității sau de la intrarea în vigoare a ordinului autorității, în caz contrar aceștia riscând o amendă de la 5.
000 de lei la 30.
000 de lei.
Furnizorii de servicii de găzduire (inclusiv furnizorii de platforme online) trebuie să implementeze mecanisme de notificare și acțiune pentru a permite oricărei persoane fizice sau entități să notifice prezența presupusului conținut ilegal în cadrul serviciului pe care îl oferă.
În cazul în care aceste notificări permit unui furnizor de servicii de găzduire să identifice caracterul ilegal al activității sau informațiilor relevante fără o examinare juridică detaliată, atunci, din momentul în care ia cunoștință de aceste aspecte, furnizorul de servicii de găzduire trebuie să acționeze prompt pentru a elimina conținutul ilegal sau pentru a bloca accesul la acesta.
În aplicarea și completarea Legii 50/2024, ANCOM a formulat recent mai multe proiecte de decizii privind:11 ONG-uri au atenționat public miercuri într-o scrisoare către ANCOM că atât forma în care a fost adoptată legea în România, dar mai ales proiectele de decizie ale autorității riscă să limiteze drepturi fundamentale, în special libertatea de exprimare.
Organizațiile semnatare sunt: Asociația pentru Tehnologie și Internet – ApTI, ActiveWatch, Miliția Spirituală, Asociația Respiro Human Rights Research Centre, Asociatia Mediawise Society, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI, Expert Forum, Centrul pentru Inovare Publică, Funky Citizens și Asociația CIVICA.
Astfel de limitări apar, de exemplu, prin:Prezentăm în cele ce urmează ce aspecte ar fi problematice în opinia celor 11 ONG-uri în proiectele propuse de ANCOM:Conform proiectului de decizie al ANCOM privind procedura de informare pentru furnizorii de servicii intermediare, rezultă că obligația de informare căreia i se supun aceștia este, de fapt, una de înregistrare obligatorie prin: Având în vedere aceste aspecte profund birocratice pe care le introduce viitoarea decizie ANCOM, furnizorii de servicii intermediare reglementați trebuie definiți clar pentru nu a include categorii care nu ar trebui să aibă obligații de înregistrare la ANCOM.
În lipsa unor clarificări din partea ANCOM, fiecare furnizor de servicii online este obligat să analizeze cum i se aplică definițiile dintr-o pleiadă de reglementări:1.
Regulamentul DSA – Articolul 3:2.
Directiva 2000/31/CE (Directiva privind comerțul electronic)În lipsa explicitării menționate, din textul proiectului de decizie (care vorbește despre obligațiile “oricărui furnizor de servicii intermediare din România, cu excepția autorităților sau a instituțiilor publice”) rezultă că obligația de înregistrare vizează și o firmă care are un marketplace cu o cifră de afaceri de miliarde de euro, dar, printr-o interpretare logică a textelor de mai sus, și:De asemenea, este complet neclar care ar fi serviciile intermediare care sunt furnizate de autorități sau instituții publice și de ce sunt acestea exceptate de la aplicarea prevederilor legii?În concluzie, nici din textul proiectului de decizie și nici din anexă sau expunerea de motive nu rezultă clar nici ce intră și nici ce nu intră din categoriile exemplificate mai sus.
Fie ANCOM nu ia în considerare să își facă propria analiză cu privire la cine trebuie să se înregistreze și care ar fi scopul practic al înregistrării, fie, de fapt, prevederile Regulamentului DSA nu sunt suficient de bine înțelese la nivelul conducerii ANCOM.
Astfel un site, care, de exemplu, astăzi nu are niciun comentariu de la utilizatori, dar are un formular prin care acest lucru ar fi tehnic posibil, este obligat sa se înregistreze la ANCOM – pentru singurul motiv teoretic al unui posibil viitor ordin de acționa împotriva conținutului ilegal din partea unor autorități care nici nu sunt enumerate exhaustiv.
Aceasta este o limitare a libertății de exprimare și a libertății de a desfășura o activitate comercială.
Practic, decizia ANCOM ar putea introduce o obligație de înregistrare, la această autoritate, a unui site de știri, în maximum 45 de zile după ce acesta își începe activitatea, doar pentru ca el va conține o secțiune de comentarii, în condițiile în care o notificare similară nu este necesar a fi făcută niciunde, conform legislației naționale și europene în vigoare.
Cerința riscă să fie în dezacord și cu principiile constituționale referitoare la libertatea de a înființa publicații.
Conform art.
3 lit.
h din Regulamentul DSA, conținut ilegal “înseamnă orice informație care, în sine sau prin raportare la o activitate, inclusiv vânzarea de produse sau furnizarea de servicii, nu este conformă cu dreptul Uniunii sau cu dreptul oricărui stat membru care este conform cu dreptul Uniunii, indiferent de obiectul sau natura exactă a dreptului respectiv”.
Și totuși lista de domenii de conținut ilegal din formularul-tip din proiectul de decizie al ANCOM cu privire la notificatorii de încredere, pe care trebuie pot să-l raporteze aceștia, cuprinde termeni care fie nu sunt conținut ilegal în România pentru că nu există nicio lege românească expresă care să conțină acești termeni (de ex.
“defăimare”), fie sunt conținut poate periculos pentru minori, dar nu ilegal (de ex.
“conținut care promovează tulburări de alimentație” – cine decide ce este o “tulburare de alimentație” și dacă nu este vorba despre o dietă?).
Aceasta listă – promovată într-un act normativ sub forma unor categorii ferme de conținut ilegal care poate fi raportat de notificatorii de încredere – ar trebui să fie justificată detaliat de ANCOM prin identificarea concretă a fiecărei categorii de conținut, împreună cu textul de lege care îl declară ilegal.
De asemenea, ar trebui explicitat și modul în care o organizație non-guvernamentală poate deveni notificator de încredere, inclusiv prin detalierea criteriilor de analiză a capacității viitorilor notificatori de a discerne în ce măsură un conținut este ilegal și nu se încadrează în limitele libertății de exprimare.
În proiectul de decizie ANCOM cu privire la notificatorii de încredere pus în dezbatere publică, ANCOM nu menționează explicit nici unul dintre criteriile pe care le va folosi în evaluarea competenței candidaților pentru statutul de notificator.
Proiectul descrie documentele necesare și toate rigorile prin care trebuie să treacă entitățile care aplică.
Candidatul pentru statutul de notificator de încredere va bifa domeniile sale de expertiză și va atașa documente care dovedesc independența sa față de marile platforme online, precum și competențele sale.
Însă, evaluarea competențelor rămâne opacă.
Ne întrebăm, așadar, cum poate ANCOM, o instituție cu competențe într-un domeniu tehnic restrâns, să evalueze competențele unor alte persoane fără a înțelege domeniul lor de expertiză, și cum va putea, deci, identifica dacă acestea îndeplinesc criteriile din proiectul de decizie:Mai mult, cum se asigură ANCOM că notificatorii îndeplinesc condițiile din art.
22 alin.
(2) litera a din DSA și anume au “cunoștințe de specialitate și competențe specifice în detectarea, identificarea și notificarea conținutului ilegal;” în condițiile în care ANCOM însuși pare a nu face distincția între conținutul ilegal, daunător sau potențial ilegal? Deoarece domeniul de reglementare este unul nou pentru ANCOM și este și unul complex, cu impact semnificativ asupra drepturilor fundamentale, credem că ANCOM ar trebui:Punctual, cu privire la cele două acte normative puse în dezbatere publică, considerăm că:Decizia cu privire la informare ar trebui:Decizia cu privire la notificatorii de încredere:Sursa foto: Josepalbert13 / Dreamstime.
com
