Chiar din primele minute ale meciului, CFR Cluj a rămas în 10 oameni, după ce Tachtsidis a fost eliminat în urma unei lovituri aplicate unui adversar, fiind sancționat de arbitru.
Meci slab pentru CFR Cluj, care nu a reulit o mobilizare pe măsura așteptărilor în teren.
Golurile echipei adverse au curs efectiv.
Primul gol a venit înainte de încheierea primei reprize, min.
43, în urma loviturii aplicate de Lică în poarta CFR-ului.
După deschiderea reprizei secunde, Coman a marcat al doilea gol, min.
50, în favoarea gazdelor.
CFR Cluj nu a avut timp nici să iși revină.
În mai puțin de douăzeci de minute, echipa din Gruia a mai încasat un gol, min.
67, marcat de Daniel Pîrvulescu.
Prelungirile nu au făcut decât să prelungească și mai mult agonia clujenilor, iar în final, 90+2, CFR a primit și „golul umilinței”, marcat de Ionuț Pop.
Rezultatul așteptat de clujeni nu s-a concretizat, astfel că echipa lui Florin Maxim își continuă drumul în Cupa României și va juca în semifinale cu învingătoarea din partida FCU Craiova–FC Voluntari.
Echipele de start:Corvinul Hunedoara: Lefter – Velisar, Lică, Manolache, Iacob – Hrezdac, Bradu – Neacșa, Lupu, Pîrvulescu – Coman.
Rezerve: Blaga, Pop, Nicolae, Ion, Chindriș, Hergheligiu, Câmpan, Mitran, Predică.
Antrenor: Florin MaximCFR Cluj: Sava – Manea, Mogoș, Boben, Camora – Muhar, Keita, Tachtsidis – Deac, Michael, Otele.
Rezerve: Hindrich, Alexandru, Mamic, Aussi, Filip, Fica, Falco, Serebe, Bîrligea.
Antrenor: Adrian MutuCitiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro