Potrivit datelor oficiale, în perioada 2020-2024, în Florești au fost autorizate mai puține blocuri, aspect ce s-a reflectat în numărul mașinilor aflate în trafic.
Astfel, în condițiile în care autorizarea noilor blocuri a scăzut cu 325% față de perioada 2017-2020, din trafic au fost eliminate peste 7.
500 de mașini noi.
„Am preluat din nou frâiele responsabilității în ceea ce privește construcțiile (…) orientându-ne către un mediu urban modern, viabil și prietenos.
(…), contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor”, spune primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu (PNL).
Bugetul local al comunei Florești pentru anul 2024 depășește recordul pentru cel mai mare buget din istoria comunei stabilit în 2023, ajungând anul acesta la aproape 220 milioane de lei.
Astfel, bugetul de investiții pentru acest an al comunei Florești a crescut cu 128% față de 2020, iar proiectele vizează realizarea unei noi școli cu peste 980 de locuri pentru elevi, a celui mai mare parc din comună, precum și de realizare a investițiilor în proiectul «Terra», dar și a unui parc fotovoltaic pentru energie sustenabilă.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro