Mai puține blocuri în Florești. În patru ani, numărul autorizațiilor de construire a scăzut cu peste 300%.

Spread the love

  Potrivit datelor oficiale, în perioada 2020-2024, în Florești au fost autorizate mai puține blocuri, aspect ce s-a reflectat în numărul mașinilor aflate în trafic.

 Astfel, în condițiile în care autorizarea noilor blocuri a scăzut cu 325% față de perioada 2017-2020, din trafic au fost eliminate peste 7.

500 de mașini noi.

„Prin simplul fapt că am întrerupt ritmul în care se dădeau autorizații de construire până în anul 2020, am oprit peste 7.

500 de mașini noi care ar fi intrat în traficul din Florești.

 În perioada 2020-2024, am redus cu 325% numărul de locuințe autorizate comparativ cu cele emise în perioada 2017-2020”, potrivit unei informări publicate de primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, pe pagina de Facebook.

 Dacă în 2017-2020, în Florești au fost autorizate 8.

875 de apartamente, în ultimii patru ani numărul s-a redus la 2.

727 de apartamente autorizate.

 În același timp, după cum arată reprezentanții administrației locale, noile construcții autorizate respectă standardele europene de locuire și calitate a vieții.

 „În comunitatea noastră, am preluat din nou frâiele responsabilității în ceea ce privește construcțiile, orientându-ne către un mediu urban modern, viabil și prietenos.

 Toate noile construcții respectă cu strictețe standardele europene în materie de spații verzi, lățimea drumurilor și distanțele față de clădirile existente, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor noștri”, a mai notat primarul Bogdan Pivariu.

 Bugetul local al comunei Florești pentru anul 2024 depășește recordul pentru cel mai mare buget din istoria comunei stabilit în 2023, ajungând anul acesta la aproape 220 milioane de lei.

Astfel, bugetul de investiții pentru acest an al comunei Florești a crescut cu 128% față de 2020, iar proiectele vizează realizarea unei noi școli cu peste 980 de locuri pentru elevi, a celui mai mare parc din comună, precum și de realizare a investițiilor în proiectul «Terra», dar și a unui parc fotovoltaic pentru energie sustenabilă.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns