Cupa României: CFR Cluj, învinsă categoric de o formație din liga secundă

Spread the love

Corvinul Hunedoara este prima semifinalistă a Cupei României, după o victorie de poveste în fața celor de la CFR Cluj, scor 4-0.

Formația lui Adrian Mutu a jucat în inferioritate numerică încă din minutul 11.

Partida de la Hunedoara a început cu probleme pentru formația lui Adrian Mutu, care a rămas în inferioritate numerică în minutul 11, după ce Panagiotis Tachtsidis a fost eliminat pentru o intrare dură.

La pauză s-a intrat cu 1-0, după reușita lui Viorel Lică din minutul 43.

CFR Cluj nu și-a revenit, iar Marius Coman a dublat avantajul gazdelor în minutul 51.

Pîrvulescu în minutul 67 cu o execuție de generic și Pop în prelungiri au semnat ultimele goluri ale unui meci de poveste pentru Corvinul Hunedoara.

Deși se află pe loc de promovare directă în Liga 2, hunedorenii nu au acest drept în sezonul în curs din cauza formei de organizare.

Însă, în cazul în care vor câștiga Cupa României, Corvinul poate evolua în primul tur al preliminariilor Europa League.

CFR Cluj are în palmares patru Cupe ale României, ultimul trofeu fiind câștigat în sezonul 2015-2016.

Corvinul Hunedoara – CFR Cluj 4-0 U Craiova 1948 – FC Voluntari / miercuri 18:00 Universitatea Cluj – FC Hermannstadt / miercuri 21:00Universitatea Craiova – Oțelul Galați / joi 19:30

Lasă un răspuns