Conducerea Poștei contestă în instanță greva angajaților / BNS: Greva continuă și astăzi la nivel național

Spread the love

Conducerea Poștei Române a deschis două dosare în instanță – unul pentru suspendarea grevei și unul pentru constatare nelegalitate grevă și daune, a anunțat marți Blocul Național Sindical.

BNS subliniază că acțiunea conducerii Poștei are loc „în timp ce ministrul Digitalizării încearcă o mediere pe cale amiabilă cu reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România”.

Reprezentanții BNS au precizat că se vor prezenta mâine în instanța de judecată pentru a-și formula apărarea.

Premierul Marcel Ciolacu a precizat marți că a discutat cu o seară în urmă atât cu ministrul PSD al Digitalizării, Bogdan Ivan, cât și cu directorul general al Poștei, Valentin Ștefan (PNL) cărora le-a transmis să rezolve problema cât se poate de repede.

Angajați ai Poștei au declanșat greva generală, luni, în București și în mai multe județe, sindicatul acestora susținând că din luna iulie 18.

000 dintre cei peste 21.

000 de angajaţi vor avea salariul minim pe economie și cerând creşterea cu 400 lei net a salariilor şi a sporului de loialitate.

Sindicatul Lucrătorilor Poştali, care a declanşat greva generală, acuză compania că face presiuni asupra salariaților, trimiţând angajaţi de la Bucureşti la hub-ul logistic de la Cluj pentru a-i înlocui pe cei care au oprit lucrul.

Luni seara, în urma negocierilor de la Ministerul Digitalizării, conducerea Poștei a propus ca lucrătorii poștali plătiți cu salariul minim ar putea beneficia de o creștere salarială în două tranșe: la 1 iulie și 1 septembrie.

Peste 7000 de lucrători poștali din 32 de județe din țară au fost luni în grevă generală, iar situația a rămas neschimbată și în cursul zilei de astăzi, susțin reprezentanții BNS.

Lasă un răspuns