Accident feroviar în Jucu. Un autocamion a fost lovit de tren.

Spread the love

  Pompierii clujeni au fost solicitați pentru a interveni la un accident feroviar petrecut pe raza localității Jucu.

În accident au fost implicate un autocamion și un tren, însă din fericire nu există victime.

  „De asemenea, în tren se află aproximativ 30 de călători, însă din datele primite până acum niciunul nu necesită îngrijiri medicale”, informează, marți, ISU Cluj.

La fața locului acționează o autospecială cu apă și spumă de capacitate medie și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit Poliției, accidentul feroviar s-a produs între localitățile Jucu și Bonțida, la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu semnale acustice și luminoase, fiind implicate un autocamion și un tren Regio, care circula pe relația Cluj-Oradea.

„În urma coliziunii au rezultat doar pagube materiale, iar traficul feroviar a fost oprit pe ambele sensuri pentru intervenția echipajelor”, transmite IPJ Cluj.

 În continuare se efectuează cercetări la fața locului.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns