Nicușor Dan mizează pe rațiune în lupta cu Piedone.
Dar alegerile nu sunt, în primul rând, o afacere a rațiunii, ci a emoțiilor.
Știu că unele sondaje electorale românești coafează realitatea și manipulează datele mai ceva ca un samsar de mașini din târg de la Vitan, dar tot am rămas cu gura căscată la următoarea informație: cică 41% din votanții lui Piedone pentru primăria Capitalei l-ar trăda în favoarea lui Nicușor Dan, dacă Piedone ar renunța la candidatură.
Cineva ne zice, deci, că o grămadă de bucureșteni cu relativ toate țiglele pe casă ar merge pe mâna actualului primar Nicușor Dan, pentru încă patru ani.
Dar, pentru că a apărut în peisaj acest Rambo al urbanismului din Ferentari și Berceni, cu școala vieții făcută la „facultatea” din Jilava și Bac-ul luat la 32 de ani, acești oameni se simt salvați: le-a venit eroul-gospodar.
Să ținem cont că minunea reiese dintr-un sondaj făcut de Avangarde-ul domnului Pieleanu, personaj de mare angajament politic, cu firmele mufate puternic în zona PSD și sondaje care uneori au zburat puternic pe lângă realitate, deci ar trebui să o servim în porții mici, să nu ni se aplece.
Totuși, din toate sondajele ieșite până acum pe piață, reiese un singur lucru clar: lupta pentru primăria Capitalei se dă între Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone, primarul de la sectorul 5.
Încercarea PSD-PNL de a aduce pe lume o clonă electorală a sinistrului Sorin Oprescu (fugar acum prin Grecia, pentru a scăpa de pușcărie), în persoana chirurgului Cătălin Cârstoiu, pare că va avea soarta unui iepure care se luptă pentru locul 3.
Ceea ce mă face să mă întreb ce primar vrea totuși lumea care iese la vot în București, atunci când nu votează neapărat politic – teoretic, nici Dan, nici Piedone nu sunt încartiruiți decisiv politic, chiar dacă practic au în spate niște forțe sau trecuturi politice.
Circurile/ciclurile electorale românești din ultimii 25 de ani ne-au arătat un lucru simplu.
Rețeta de succes a oricărui primar în România este să facă ceva vizibil și palpabil pentru locuitorii din ograda sa.
O parcare, o tufă, un parc, un pasaj, o vopsea.
Orice, dar care să se vadă și să fie util, cât de cât, localnicilor.
Sau măcar să le ia ochii.
Nu contează că în spate își trage partea cu toată familia și prietenii, că împarte contractele și funcțiile pe bază de ochi frumoși și parandărăt.
„A furat, dar a și făcut” nu e doar o glumă, e o realitate a mentalului electoral românesc.
La acest capitol, Piedone e campion, iar Nicușor Dan pare că abia acum, la final de mandat, s-a prins că ar fi cazul să se bată un pic în piept, coerent, cu ce a făcut vizibil pentru bucureșteni.
Și, dacă e să fim sinceri, nu a făcut prea multe care să se vadă.
Sigur, din motive cât se poate de întemeiate rațional (unul fiind moștenirea unei administrații falite și ostile schimbării, în care PSD a lăsat dezastru).
Doar că oamenii rareori votează din calcule raționale, ci sunt mânați mai mult de emoții și senzații.
Votează fie visceral, din furie sau că vor să nu iasă cineva care nu le place, fie emoțional, că le place de cineva.
Experiența mea e irelevantă, pentru că eu sunt genul care stă să calculeze când votează, plus că rareori îmi plac oamenii, cu atât mai puțin cei politici.
Totuși, să v-o zic.
Am trăit și sub Piedone la sectorul 4, și sub Nicușor Dan la Capitală.
Nu am amintiri bune cu niciunul din ei.
Emoțional vorbind, într-o viață de locuit la bloc, am cedat nervos și mi-am pus boiler în baie, pentru a mă putea spăla cu apă caldă oricând doresc, pe banii mei, doar în mandatul lui Nicușor Dan.
Rațional, știu că nu e vina lui, cunosc situația conductelor de sub București și am fost informat că nimeni nu a făcut mai mult pentru repararea și modernizarea lor decât Nicușor Dan.
Dar, câți bucureșteni credeți că mai rămân raționali, când pun oala cu apă la fiert pe aragaz, pentru a-și spăla copiii sau propriile părți moi, la lighean?Apa caldă și căldura lipsă sunt piatra de moară fatală a lui Nicușor Dan, oricât s-ar chinui el să explice lucrurile rațional, în kilometri de conducte și milioane din fonduri europene.
Emoțional, nu-mi place de Piedone, pentru că îl simt cum te face din vorbe, ca un escroc.
Empatia mă face să pot înțelege emoția altor oameni: când ai trăit o viață în mizerie, nebăgat în seamă sau batjocorit de toate autoritățile, iar într-un live pe Facebook vine Piedone și îți dă dreptate, te bagă în seamă, îți pune o băncuță la scara blocului, îți trage o dungă pe asfalt, îți dă o mătură, te simți om.
Rațional, ar trebui să știi că asta nu înseamnă nimic, la scara administrării unui oraș.
Rațional, ar trebui să te gândești la istoricul domnului Piedone.
Un primar condamnat penal pentru că le dă contracte și terenuri propriilor copii, care își impune fiul prin diverse foruri locale, iar acum îi lasă practic moștenire sectorul 5.
Un primar sub oblăduirea și pe semnătura căruia am trăit cea mai mare tragedie publică de după Revoluție – incendiul de la clubul Colectiv, dar care se consideră nevinovat, ba chiar există destui păcăliți cu ideea că a fost închis pe nedrept.
Din păcate, în lupta fără șanse a raționalului cu emoționalul, la vot, Piedone are de partea sa mult emoțional (pozitiv sau negativ), în timp ce Nicușor Dan moare cu raționalul de gât.
Pe de o parte, ai în față un demagog care sparge ceapă pe ziar cu muncitorii, pupă mâna băbuțelor care vând pătrunjel și face ordine și dreptate printre blocuri.
Timp în care scoate la înaintare pe Dumnezeu, interesul național, patria sau justiția de carton, făcută prin abuzuri verbale către subordonații la care urlă prin walkie-talkie.
Pe de altă parte, ai un Nicușor Dan care se încadrează lejer în tipologia geniului neînțeles.
Îți rezolvă în doi timpi și trei mișcări problemele de matematică de la Bac sau de la Olimpiadă, dar se încalță cu fesul când iese pe stradă.
E genul de prof simpatic, cu care golanii de-a 12-a ar ieși la o bere, dar mai mult ca să râdă de el, nu cu el.
Un tip care conduce capitala țării, dar și-a amintit să vorbească cu cetățenii abia în al 12-lea ceas, și asta probabil împins de la spate de disperarea consilierilor.
Un aiurit care nu știe să comunice și un sinistru cu o retorică populistă impecabilăEmoțional, cam aici suntem.
Rațional, nu e greșit să credem că lupta se dă practic între două personaje.
Un aiurit care nu știe să comunice în public, dar care nu fură, încearcă să repare găuri istorice ale Bucureștiului și nu are sfori penale și politice în spate.
Contra lui – un creuzet populist, în care se decantează până la omogenizare tot ce e mai sinistru din PSD, PNL și AUR la un loc, atât la nivel retoric, cât și la apucături de sifonare a banului public.
Nu o să mă aventurez să pariez cine va ieși câștigător din această luptă, dar măcar pentru mine știu un lucru: în ciuda marii scârbe față de ce avem pe tavă pentru București, voi ieși iar din casă, să votez cu capul, nu cu inima.
Andrei Luca Popescu este redactor-șef adjunct la Panorama.
ro și autorul newsletterului săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă puteți abona aici.
