Kremlinul a respins luni concluziile anchetei de presă care afirmă că o unitate specială a spionajului rusesc se află în spatele misteriosului „Sindrom Havana”, în timp ce serviciile de informații americane au oferit un răspuns evaziv la o interpelare asupra subiectului, relatează Reuters și ABC News.
Ancheta realizată de The Insider, un site de investigații rus înregistrat la Riga, televiziunea americană CBS și ziarul german Der Spiegel afirmă că „sindromul Havana”, care a afectat diplomați și spioni americani din întreaga lume, pare să fi fost declanșată de armele energetice folosite de membri ai unei unități de sabotaj a Directoratului Principal de Informații de la Moscova (GRU), cunoscută sub indicativul numeric 29155.
Investigația afirmă de asemenea că ofițeri ai Unității 29155 au primit distincții din partea statului rus și promovări în legătură cu dezvoltarea unor „arme acustice neletale”.
„Acesta nu este deloc un subiect nou.
Timp de mulți ani așa-zisul ‘Sindrom Havana’ a fost exagerat de presă și de la bun început el a fost legat de acuzații împotriva părții ruse”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timpul conferinței sale zilnice de presă.
„Dar nimeni nu a publicat sau exprimat nicăieri orice fel dovezi convingătoare privind aceste acuzații nefondate.
Prin urmare, acestea nu sunt altceva decât acuzații nefondate făcute de presă”, a adăugat el.
Ancheta de presă a dezvăluit însă, printre altele, că primul incident cu simptome ale „sindromului Havana” ar fi putut avea loc mai devreme de 2016, când simptome neobișnuite au fost raportate de angajați ai ambasadei americane din Cuba.
The Insider afirmă că „au existat probabil atacuri cu doi ani mai devreme în Frankfurt, Germania, când un angajat al guvernului american staționat la consulatul de acolo a fost lăsat inconștient de ceva asemănător cu o rază puternică energetică”.
Victima a fost diagnosticată ulterior cu un traumatism cranio-cerebral și a reușit, de asemenea, să identifice un agent al Unității 29155 cu sediul la Geneva.
Greg Edgreen, un fost locotenent-colonel al armatei SUA care a condus ancheta Agenției de Informații a Apărării privind „sindromul Havana” între 2021 și 2023, a declarat pentru CBS că, în opinia sa, SUA sunt atacate de regimul lui Putin.
Edgreen a precizat că primii 5%-10% dintre ofițerii din întreaga agenție au fost afectați.
„Și, în mod constant, a existat o legătură cu Rusia”, a spus Edgreen, care a vorbit pentru prima dată în mod public pe această temă în emisiunea „60 Minutes”.
Iar alte surse au declarat că mulți dintre ofițerii afectați de acest sindrom erau implicați în activități legate de Rusia sau erau staționați în locuri unde spionii ruși puteau acționa cu ușurință, cum ar fi Cuba, China, Vietnam și cea mai mare parte a Europei.
Unele incidente din Hanoi, Bogota, Londra și India s-au petrecut înaintea sau în timpul vizitelor unor înalți oficiali americani.
Interpelat de jurnaliștii CBS News pentru o reacție, biroul Directorului Național de Informații de la Washington a evitat să facă noi comentarii asupra subiectului, direcționând jurnaliștii către concluziile privind „Sindromul Havana” prezentate în raportul anual privind amenințările al comunității de informații al SUA.
Acesta a fost publicat în luna martie și afirmă:„Continuăm să examinăm cu atenție incidentele de sănătate anormale (AHI), mai ales în zone pe care le-am identificat ca necesitând cercetări și analize suplimentare.
Majoritatea agențiilor de informații (ale SUA) au concluzionat că este foarte puțin probabil ca un adversar străin să fie responsabil de AHI raportate.
Agențiile de informații au grade diferite de încredere (privind concluziile lor) deoarece încă avem lacune având în vedere provocările reprezentate de culegerea (de informații) privind adversari străini”.
Raportul notează de asemenea că serviciile de informații ale SUA că relatările și rapoartele inițiale privind „Sindromul Havana”, apărute între 2016 și 2018, nu au fost confirmate de „analize medicale și tehnice ulterioare”.
„Având în vedere acest lucru și dovezile care nu indică un adversar străin, mecanism cauzal sau sindroame unice legate de AHI, agențiile de informații evaluează că aceste simptoame raportate de personalul SUA au fost probabil rezultatul unor factori care nu au implicat un adversar străin.
Serviciile secrete americane mai consideră că simptomele observate de aceşti angajaţi s-au datorat „probabil unor factori care nu implică o entitate străină, cum ar fi condiţii preexistente, boli convenţionale sau factori de mediu”.
Avril Haines, împreună cu directorul CIA, William Burns, şi alţi responsabili americani s-au grăbit să spună că aceste concluzii nu pun în cauză, nici nu minimizează „în niciun fel” tulburările reale raportate de persoanele afectate.